McDonald’s a depăşit, în 2024, pragul de două miliarde de lei în vânzări, în România

McDonald's raporteaza o cifra de afaceri in crestere si are planuri de extindere McDonald's / Sursa foto: G4Food

Premier Restaurants România, operatorul restaurantelor McDonald’s din ţară, a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de peste două miliarde de lei, în creştere cu 16% faţă de anul precedent, conform unui comunicat de presă, transmite Agerpres.

Potrivit sursei citate, evoluţia pozitivă din 2024 reflectă atât succesul inovaţiilor aduse în meniul restaurantelor, cât şi investiţiile continue în extinderea reţelei şi digitalizare. În prezent, 95% dintre restaurantele McDonald’s beneficiază de sistemul digital care le oferă clienţilor posibilitatea comenzilor rapide la kiosk, până la facilităţile oferite de aplicaţia McDonald’s – oferte dedicate, recompense şi posibilitatea de a comanda prin serviciul Mobile Order & Pay.

„Depăşirea pragului de două miliarde de lei nu este doar o bornă financiară, ci dovada că atunci când ai o echipă excepţională, poţi construi sustenabil, pe termen lung. Performanţa de anul trecut este rezultatul unui efort colectiv – al colegilor noştri, care oferă zilnic excelenţă în fiecare restaurant, al furnizorilor care ne susţin cu produse de calitate şi, bineînţeles, al milioanelor de clienţi care ne aleg cu încredere. În 2025, mizăm pe adaptabilitate şi vom continua să investim în dezvoltarea echipei, în extinderea reţelei şi în diversificarea meniului”, a declarat Valentin Truţă, director general Premier Restaurants România, citat în comunicat.

Compania vizează deschiderea altor 9 locații în 2025

Planul de dezvoltare pentru 2025 vizează nouă deschideri de restaurante în oraşe care au potenţial de creştere pentru business. În luna iunie, McDonald’s sărbătoreşte 30 de ani de prezenţă în România – trei decenii de la deschiderea primului restaurant din ţară. Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s în România. În prezent, are 107 restaurante în 33 de oraşe, dintre care 60 restaurante cu McDrive şi 68 de cafenele McCafe. Compania are o echipă de peste 7.000 de angajaţi.

Premier Restaurants România este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta şi România. Premier Capital plc operează 194 de restaurante, care oferă şi servicii McDrive, McDelivery şi McCafe, şi are peste 11.000 de angajaţi.

Peste 90 de milioane de clienţi sunt serviţi în fiecare an, pe cele 6 pieţe. Premier Capital plc reprezintă business-ul McDonald’s al grupului Hili Ventures Ltd, prezent în 10 ţări din Europa şi Africa de Nord, implicat în diverse operaţiuni din industria alimentară şi a ospitalităţii, retail, imobiliare, transport, inginerie şi tehnologie. Hili Ventures are o echipă de peste 12.000 de angajaţi şi deţine parteneriate cu Apple, Konecranes, McDonald’s Microsoft, NCR, Six Senses şi multe alte branduri internaţionale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *