Scandalul „puiul galben”. Directorul Protecției Consumatorului, la trei zile după ce declarațiile lui Horia Constantinescu au provocat panică: „Cred că toți consumatorii au înțeles că este vorba despre o expresie metaforică” / Ce spune despre „tulpinile de salmonella periculoase”

Paul Anghel, Horia Constantinescu, protectia consumatorilor Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Saul Pop

La trei zile după ce președintele ANPC, Horia Constantinescu, a provocat scandalul puiului „vopsit”, directorul instituției, Paul Anghel,  a scris pe Facebook că „este vorba despre o expresie metaforică”.

„În urma discuțiilor și a informațiilor contradictorii apărute în spațiul public, în ultima săptămână, consider că este oportun să aduc clarificări cu privire la subiectele vehiculate în mass media. În legătură cu subiectul generic numit ‘puiul vopsit’ cred că toți consumatorii au înțeles că este vorba despre o expresie metaforică, menită să descrie constanta noastră preocupare legată de informarea completă, corectă și precisă a produselor în general și în cazul de față a celor din carne de pui”, a scris Anghel, sâmbătă, pe rețeaua de socializare.

Reamintim că Horia Constantinescu, cunoscut pentru desele derapaje la adresa unor companii private din domeniul HoReCa sau alimentar, a avertizat miercuri asupra comercializării unor pui de găină „îngălbeniți” pentru a părea mai sănătoși și a declarat că va informa toate instituțiile ce pot cerceta cum s-a ajuns în această situație.

Citește și: OPINIE Scandalul „puiul galben”: cum a folosit Horia Constantinescu funcția în stat ca trambulină politică și a decredibilizat un sector economic vital pentru România 

„Ne confruntăm cu un atentat serios la siguranța fiecăruia dintre noi: pui îngălbeniţi pentru a părea mai buni, împănaţi cu tulpini de salmonella periculoase. Asta este ceea ce numesc eu un fel de mâncare ‘gustos’. Astăzi, vom trimite informare către absolut toate instituţiile ce pot verifica cum s-a ajuns în această situaţie şi cine a acoperit adevărul”, a scris miercuri şeful ANPC pe pagina sa de Facebook.

El a fost însă contrazis de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), care a reacționat prompt și a i-a demontat afirmațiile. Mai multe detalii aici.

În aceeași zi, Horia Constantinescu a fost desemnat candidatul PSD la Primăria Constanța.

Citește și: Cine este Horia Constantinescu: Provenit dintr-o familie cu rădăcini puternice în structurile comuniste, a promovat Ferma Dacilor și a atacat dur mediul privat

În postarea de sâmbătă de pe Facebook, Paul Anghel a făcut mai multe precizări.

„În atribuțiile permanente ale instituției noastre se află verificarea conformității produselor care se comercializează în magazine de specialitate, cu normele legale în vigoare. Noi încercăm, prin controalele întreprinse, să evit[m înșelarea consumatorilor prin afișarea pe etichetele produselor a unor informații care nu corespund realității și nu de puține ori am depistat practici nelegale/comerciale incorecte/înșelătoare. Folosirea în produse a unor aditivi alimentari, omologați de instituțiile de specialitate, nu este periculoasă pentru consumator. Aceia dintre producători care decid să ofere un produs premium, cum ar fi ‘puiul hrănit cu porumb’ folosesc cereale, de exemplu porumb, pentru a obține produse superioare din punct de vedere vizual și calitativ. Monitorizăm constant conformarea acestora la normele legale privind etichetarea, astfel încât este permis să înscrie pe etichete ‘hrănit cu porumb’ doar dacă minim 50% din hrana pasărilor este porumb. Este natural ca în condițiile folosirii unei astfel de hrane, carnea și epiderma pasărilor să aibă culoarea galbenă”, a declarat directorul ANPC.

Anghel a vorbit și despre „tulpinile de salmonella periculoase”, aduse în discuție de Constantinescu.

„Al doilea subiect ce trebuie clarificat este legat de controalele întreprinse pentru depistarea salmonella la carnea de pui. În contextul eforturilor intensificate și susținute ale Uniunii Europene de stopare a acesteia, împreună cu colegii de la ANSVSA lucrăm îndeaproape în depistarea și indisponibilizarea loturilor suspecte. Ca urmare a monitorizărilor efectuate s-a identificat tulpina salmonella atât la carne de pui provenită din spațiul comunitar, Polonia și Ungaria, cât și din România. Referitor la cele din România este vorba de loturi de carne de pui provenite de la un producător din județul Vaslui, unde s-a confirmat o tulpină înalt patogenă, dar și de loturi suspecte provenite de la producători mari din județele Bacău și Buzău, pentru care încă nu avem confirmarea de la serotipizare”, spune Anghel.

„Loturile respective au fost retrase de la vânzare, în așteptarea rezultatelor analizelor. Încă o dată, vrem să vă asiguram că scopul acestor verificari constante și a acestor comunicări este doar pentru a asigura consumatorul român de faptul ca ANPC – Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor este o instituție care nu doarme și care veghează constant la respectarea legii”, a mai precizat Paul Anghel, directorul ANPC.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Comentarii

    • Este doi 😉
      Dl. Anghel suna EXACT ca ministrul agriculturii, Barbu, cand cu “domnul Nicolae Ceausescu, presedintele nostru”. Ce sa vezi, a fost o glumitza si suntem noi i.dio.ti ca nu ne-am prins si a fost nevoie sa ne explice dansii, niste ‘telectuali consacrati…
      Nu te pui, dom’le, cu asa oameni culti in cap, care nu pot spune nimic clar si direct, musai sa vorbeasca in metafore si parabole si bineinteles ca e vina exclusiva a cetateanului ca nu e-n stare sa se ridice la nivelul acestor distinsi domni… Asta e, tara trista, populata de amarasteni care nu stiu sa-si aprecieze adevaratele valori…

  1. Nu am citit decat titlul pentru ca sa ma protejez de efectul radiant al acestui reziduu de tip nuclear -in sensul ca consider ca poate produce mental efecte ireversibile … Fizic , imi poate redeschide ulcerul. E suficient cat am inmagazinat deja ….. Asta cu salmonella ca metafora din carnea de pui incriminata de el – e maxima -plasata -metaforic concomitent- cu anuntul retragerii de la ANPC pentru a candida la primaria Constanta ! As face un raport al activitatii acestei institutii din Stapanirea Sa cu elementele maxim importante pentru consumatorul roman eludate de Stapan in timpul mandatului sau ! Eu mentionez doar carnea de pui care ar trebui sa fie incriptionata cumva daca producatorul foloseste hormoni de crestere sau nu, ca ma intereseaza asta mai mult decat daca se plimba liber sau nu puiul-de exemplu !! De la un producator -taran am aflat ca ar trebui sa scrie ”procesat”pe eticheta daca se folosesc hormoni de crestere dar, aceasta mentiune nu exista la nici un producator din Romania ceeace este fals. Hormonii de crestere or fi tot o metafora in mintea Stapanului acesta ?

  2. psd spera ca acest crrrretin poate sa castige primaria constanta e treaba lor.
    sper ca psd +pnllleee(tradus pp) sa piarda peste tot unde sau unit!!!!!
    +

  3. Oare nu o poate da in judecata pe aceasta relicva stalinista nici o firma sau firmele care se ocupa cu cresterea si comercializarea puilor ptr minciuna, abuz etc? Sa plateasca ptr raul pe care-l face! Incredibil ce se intampla in RO!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *