Update 12.02: Horia Constantinescu susține că nu a demisionat. „Bună ziua tuturor. Nu am demisionat! După discuțiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data și parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfășurare și trebuie să nu le pun în pericol. Vă voi ține la curent. Nu aș fi plecat fără să vă mulțumesc pentru întreaga colaborare”, a scris președintele ANPC pe grupul de WhatsApp al ANPC.
Articol inițial:
Horia Constantinescu, controversatul șef al Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, a anunțat joi pe o rețea socială că pleacă din instituție după scandalul „puiului galben” și după ce a fost desemnat candidat PSD la Primăria Constanța.
„Probabil unii dintre voi deja știți că am fost nominalizat candidatul Partidului Social Democrat pentru funcția de primar al orașului Constanța. Prin forța lucrurilor, trebuie să renunț la funcția de președinte pentru a mă putea dedica campaniei și noului proiect. Cu toată lipsa de modestie, am scris o pagină de istorie în cartea autorității”, a scris el.
El a spus că „rămân totuși în această mare familie, în calitate de comisar șef adjunct al Comisariatului Județean Constanța (suspendat)”. PSD l-a nominalizat miercuri drept candidat la Primăria Constanța.
Constantinescu, cunoscut pentru desele derapaje la adresa unor companii private, a avertizat miercuri asupra comercializării unor pui de găină „îngălbeniţi” pentru a părea mai sănătoşi şi a declarat că va informa toate instituţiile ce pot verifica cum s-a ajuns în această situaţie.
„Ne confruntăm cu un atentat serios la siguranţa fiecăruia dintre noi: pui îngălbeniţi pentru a părea mai buni, împănaţi cu tulpini de salmonella periculoase. Asta este ceea ce numesc eu un fel de mâncare “gustos”. Astăzi, vom trimite informare către absolut toate instituţiile ce pot verifica cum s-a ajuns în această situaţie şi cine a acoperit adevărul”, a scris miercuri şeful ANPC pe pagina sa de Facebook.
El a fost însă contrazis de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), care a a reacționat prompt și a i-demontat afirmațiile.
Vicepreședintele ANSVSA, Dănuț Păle (PSD), a declarat: „Ieşirile din spaţiul public referitoare la siguranţa produselor alimentare fără a aştepta analizele de la laboratoare autorizate nu fac decât să ne creeze o problemă atât nouă, cât şi consumatorilor şi industriei de creştere a păsărilor din România”.
„Într-adevăr a creat o stare emoţională extraordinară, dar din păcate acestea sunt practicile. Puiul galben există de când a apărut pasărea pe pământ. În zona aceasta, de ceva timp, metoda de creştere s-a schimbat. Într-adevăr, se folosesc în reţetele furajere atât pigmenţi naturali pe care îi găsim în porumb şi în lucernă, dar şi dintre aceia sintetici care dau acea culoare galbenă, dar care au fost aprobaţi de autoritatea de reglementare şi sunt folosiţi în hrana păsărilor (…) Sunt lucruri reglementate, lucruri normale, probabil că acum au descoperit unele instituţii acest lucru.
Dacă ştie (preşedintele ANPC n.r.) că există acest pericol, avea posibilitatea, pentru că este parte componentă a sistemului de alertă european, să recolteze probe, să ridice în acel sistem de alertă şi atunci toate instituţiile se sesizau, mai ales ANSVSA, şi se trecea la un protocol foarte bine reglementat, cu blocarea produselor respective, cu controale de la fermă până la agentul economic care a pus în vânzare astfel de produse.
Deci, din punctul nostru de vedere, lucrurile sunt foarte clare cum ar fi trebuit să se procedeze, dar, repet, cred că aceste ieşiri fără să aşteptăm analize de la laboratoare autorizate, cu nişte lucruri concrete, nu fac decât să ne creeze o problemă atât nouă, cât şi o temă în rândul consumatorilor şi industriei noastre de creştere a păsărilor care, din fericire, este foarte bine dezvoltată”, a explicat, miercuri, pentru AGERPRES, vicepreşedintele ANSVSA.
- Citește și:
E corect că renunță la funcție dacă a ales să participe la alegeri , iar plecarea lui din funcție va căpăta forma legală.
A zburat puiu galben cu ața până la Constanța. Wow, ce ofertă politică sănătoasă are PSD.
I s=a cerut sa plece, căci si=a pus în cap fermieri și producătorii de carne de pasăre, care își vad afacerile afectate.Ca agent electoral, funcția de șef al ANPC se potrivește de minune, numai că de data aceasta a sărit serios calul, făcând afirmații pe care ulterior le=a retractat cu privire la toxicitatea și securitatea sanitară a unor produse din gama cărnii de pasăre comercializate.Pentru a nu se amplifica scandalul și a nu=i fi afectată candidatura la Constanța, unde partidul tocmai l=a impus , decizia a fost sa plece din funcția de șef ANPC.
“Asta-i pohta ce-am pohtit-o eu”
Nu= i exclus ca postul de șef al ANPC sa fie oferit lui Piedone, cu condiția sa=și retragă candidatura la Primăria Capitalei. Condiția este ca cel în cauză să vrea acest lucru.
Surpriza ar fi ca în locul lui sa vină Piedone.
Din pepiniera roșie pentru mecanizarea agriculturii răsar doar tractoriști cu atitudine de pompieri. Aștept cu interes să-mi exprim părerea personală prin vot direct!
numai golani! peste tot. se schimba intre ei. si mereu cel ce vine din urma mai hulpav decat predecesorul. pentru ca si ordinele primite pentru “indeplinirea misiunii” sunt stimulative…
Sa’l caute cineva la cap pe acest…sef…