În Harghita este reluată campania „Copaci pentru viaţă”: Pomi fructiferi sunt plantați de-a lungul drumurilor județene

mar Sursa foto: Pixabay / NoName_13

Consiliul Judeţean (CJ) Harghita a anunţat că reia campania „Copaci pentru viaţă”, în cadrul căreia se doreşte plantarea a 50.000 de puieţi de pin şi pomi fructiferi, a anunţat biroul de presă al instituţiei, transmite Agerpres.

Potrivit sursei citate, campania a fost lansată în urmă cu doi ani de către Consiliul Judeţean Harghita, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Dezvoltare Rurală a Consiliului Judeţean Harghita şi Agenţia de Dezvoltare Judeţeană Harghita, iar marţi, întrucât vremea o va permite, se vor planta puieţi de-a lungul drumului judeţean DJ 135, între localităţile Cristuru Secuiesc şi Goagiu.

„Prin această campanie, Consiliul Judeţean Harghita se alătură iniţiativei Comitetului European al Regiunilor, având obiectivul ambiţios de a planta trei miliarde de copaci până în 2030. Anul acesta, acţiunea reporneşte în 26 martie, urmând a fi plantaţi pomi fructiferi de-a lungul drumurilor judeţene, cu păstrarea condiţiilor de siguranţă în trafic (…) În 26 martie, pe o lungime de 9 km, de-a lungul drumului judeţean DJ 136, între Cristuru Secuiesc şi Goagiu, vor fi plantaţi 150 de puieţi, în 4 aprilie, între Ciba şi Ciaracio, vor fi plantaţi pe o distanţă de 4 km, 70 de puieţi, pe DJ 123 F, în data de 9 aprilie, între Mereşti şi Crăciunel, pe o distanţă de 5 km, vor fi plantaţi 150 de puieţi, pe DJ 132 şi în 17 aprilie, 40 de puieţi vor fi plantaţi de la intersecţia din Ditrău până la intrarea în Jolotca, în total 120 de puieţi vor fi plantaţi cu participarea primăriei din Ditrău şi a unor ONG-uri, pe DJ 128”, menţionează sursa citată, într-un comunicat de presă.

Partenerii acţiunii din data de 26 martie sunt Şcoala Gimnazială „Petőfi Sándor”, Parohia Unitariană Avrămeşti, Parohia Reformată Cecheşti, Parohia Unitariană Goagiu, Parohia Unitariană Cecheşti, Asociaţia Pompierilor Voluntari Villám-Fulger, Asociaţia Sportivă Avrămeşti, Asociaţia Tradiţiilor Avrămeşti, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Dezvoltare Ruarală a Consiliului Judeţean Harghita.

Potrivit sursei citate, prin derularea acestei campanii, Consiliul Judeţean Harghita îşi reînnoieşte angajamentul de a contribui la realizarea Pactului Verde European, în ultimii doi ani fiind desfăşurate mai multe acţiuni de plantare.

„De la lansarea campaniei, s-au desfăşurat mai multe acţiuni de plantare, astfel la Ciaracio, la iniţiativa Asociaţiei Handicapaţilor Fizici Harghita, au fost plantaţi 600 de puieţi de conifere, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Munţii Harghita a plantat 8.500 de puieţi, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Dezvoltare Rurală, 1.000 de puieţi, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Munţii Harghita, 1.000 de puieţi şi Asociaţia de Dezvoltare Judeţeană Harghita, 3.500 de puieţi”, se mai arată în comunicatul de presă.

Totodată, preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, a subliniat faptul că este în interesul tuturor să ocrotească pădurile şi că se doreşte ca această iniţiativă să devină o mişcare comună la care să contribuie şi locuitorii judeţului.

„Fiecare se poate implica în această campanie, iar cei care au plantat puieţi pot semnala acest lucru prin completarea formularului”, mai informează Biroul de Presă al Consiliului Judeţean.

În județul vecin, Covasna, peste 3.300 de pomi fructiferi sunt distribuiți gratuit de o fundație dorește revitalizarea livezilor şi salvarea soiurilor tradiționale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Sursa foto: Pixabay / NoName_13

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *