O stână din comuna prahoveană Balta Doamnei, sat Lacul Turcului, în interiorul căreia se aflau sute de animale, a fost cuprinsă, miercuri dimineaţă, de un incendiu care a afectat generalizat construcţia, transmite Agerpres.
Pentru gestionarea intervenţiei, au fost mobilizate trei autospeciale de stingere, o autocisternă şi un echipaj SMURD, precizează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova. „Incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de circa 2.500 mp, fiind afectate şi două tractoare, precum şi animalele care erau în interior. Ar fi vorba, conform informaţiilor primite de la proprietar, despre aproximativ 300 de capre şi 60 de păsări. Nu au existat posibilităţi de propagare la vecinătăţi”, arată sursa citată.
Pompierii lucrează pentru lichidarea tuturor focarelor şi pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului. Cauza probabilă de incendiu va fi stabilită ulterior.