Un fermier sărăc din India a avut parte de o mare și plăcută surpriză, atunci când își săpa pâmântul. Ramnaresh Dubey a găsit în pământ, la o adâncime mică, două diamante, în valoare de aproape 50.000 de dolari.
Cele două pietre valoroase – una cântărind uimitor, 8,30 carate – au fost găsite în statul Madhya Pradesh, din centrul Indiei, potrivit goodnewsnetwork.org
Fermierul Dubey a dus diamantele la autorități, pentru a fi înregistrate de oficialii guvernului indian, care le-au evaluat, împreună, la 46 841 $ (37 261 £).
Autoritățile au susținut că ambele diamante ale fermierului erau de altă culoare, ceea ce le diminua valoarea de piață. Cel mic cântărea puțin mai puțin de un carat.
Pentru fermierul din India, însă, acesta este un venit nesperat. El intenționează să folosească veniturile obținute din diamante pentru a cumpăra terenuri și a deschide un magazin, continuând în același timp să caute să exploateze alte pietre prețioase.
Responsabilul cu diamantele, Ravi Patel, a confirmat că diamantele vor fi scoase la licitație în cadrul unei vânzări viitoare, iar din profituri va fi dedusă o taxă de redevență de 11,5 %.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți