Unde și cum trebuie să păstrezi cartofii ca să nu încolțească și să se strice/ Nu trebuie depozitați împreună cu ceapa, printre alte trucuri pentru a-i putea păstra mai mult timp

cartofi Sursa foto: Pexels

Cartofii, deși criticați pentru că îngrașă, sunt sănătoși și este mereu util să ai câțiva în bucătărie. Sunt foarte versatili și deci un ingredient salvator pentru multe rețete.

Cartofii, partea comestibilă a plantei care este un tubercul (nu un fruct), sunt o sursă de nutrienți remarcabilă. Conțin 82% apă, sunt foarte sățioși și ușor de digerat. Sunt bogați în vitamina C (19 mg la 100 g), potasiu, fosfor, magneziu, fier (0,7 mg), calciu (11 mg) și sodiu. Acești nutrienți fac din cartofi un aliment valoros. Unde mai pui și că absoarbe bine aromele ingredientelor cu care sunt gătiți.

Unde și cum să păstrezi cartofii corect

Cartofii au o durată de valabilitate destul de lungă, iar aceasta poate fi extinsă dacă sunt depozitați corespunzător. Cheia este să îi ții într-un loc răcoros, uscat și întunecat – de exemplu, într-un dulap de cămară, într-o pungă de hârtie sau o cutie de carton. Este important să eviți frigiderul, deoarece temperaturile scăzute pot provoca înverzirea, înmuierea sau încolțirea prematură.

Deși cartofii sunt tăiați de la plantă în momentul recoltării, ei continuă să „respire” după aceea, chiar și pe rafturile magazinelor sau acasă. Procesul de oxidare, prin care oxigenul interacționează cu tuberculii, produce dioxid de carbon și apă, ceea ce duce la degradare. Depozitarea lor într-un loc răcoros și întunecat încetinește acest proces inevitabil.

Pentru o depozitare optimă:

1. Evită pungile de plastic, care împiedică circulația aerului și accelerează stricarea.

2. Separă cartofii de ceapă, deoarece ceapa poate grăbi alterarea cartofilor.

Dieteticiana Marta Moreno recomandă să nu speli cartofii înainte de depozitare, dar este esențial să îi cureți bine înainte de gătire, scrie ABC. În plus, nu îi păstra în frigider, deoarece temperaturile scăzute pot crește formarea de acrilamidă (o substanță considerată dăunătoare) atunci când cartofii sunt gătiți la temperaturi ridicate.

Alte sfaturi importante pe care ni le dă nutriționista

1. Evită depozitarea lângă ceapă: Ceapa eliberează gaze care pot accelera procesul de degradare al cartofilor.

2. Modul de preparare influențează sănătatea: Cartofii au un indice glicemic ridicat, ceea ce înseamnă că pot provoca creșteri rapide ale nivelului de zahăr din sânge. Moreno recomandă cartofii fierți, care au un indice glicemic mai scăzut decât piureul sau cartofii prăjiți.

Depozitați corect, cartofii vor rămâne proaspeți mai mult timp, păstrându-și textura, gustul și beneficiile nutriționale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *