Bloomberg: Carrefour analizează diverse strategii pentru a avea o capitalizare bursieră mai ridicată, la mai mult de trei ani după ce discuţiile privind vânzarea sa către un rival au eşuat

Sursa foto: Facebook Carrefour Sursa foto: Facebook Carrefour
Retailerul francez Carrefour este în stadiul preliminar al studierii metodelor de majorare a evaluării sale, la mai mult de trei ani după ce discuţiile privind vânzarea sa către un rival au eşuat, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Carrefour discută pe plan intern diverse scenarii şi vorbeşte cu consilierii despre potenţiale opţiuni pentru afacere. Printre posibilităţile luate în calcul se află vânzarea de active, creşterea prin parteneriate şi achiziţii, sau o reorganizare operaţională, susţin sursele, transmite Agerpres.
Carrefour ia de asemenea în considerare vânzarea completă sau a unei participaţii în companie, dacă sunt investitori interesaţi. O altă posibilitate este ca firma să rămână independentă, în timp ce adoptă măsuri pentru sporirea competitivităţii, prin modificări de strategie şi noi investiţii, adaugă sursele.
La Bursa de la Paris, acţiunile Carrefour au scăzut cu aproximativ 30% faţă de nivelul lor recent de vârf din 2022, astfel încât capitalizarea bursieră a companiei este de aproximativ 10,1 miliarde de euro (11 miliarde de dolari).
O vânzare ar putea atrage firme de private equity şi jucători din industriei, dacă Carrefour merge mai departe cu planurile, Deliberările sunt în stadiul preliminar ţi în prezent nu există discuţii oficiale cu firme interesate. În cele din urmă, Carrefour ar putea decide să nu realizeze niciun fel de tranzacţie, apreciază sursele.
Un reprezentant al Carrefour nu a dorit să facă comentarii.
Printre cele mai mari pieţe ale Carrefour se află Franţa, Brazilia şi Spania. Subsidiara listată din Brazilia are o capitalizarea bursieră de aproximativ 2,9 miliarde de dolari, la Bursa de la Sao Paulo.
Circle K, proprietarul Alimentation Couche-Tard Inc, a abandonat în 2021 discuţiile privind propusa fuziune de 20 miliarde de dolari cu Carrefour, în urma opoziţiei Guvernului francez. Rivalul Auchan a studiat de asemenea un potenţial acord pentru Carrefour, de mai multe ori în ultimii ani, deşi tranzacţia nu a avut loc.
Orice tranzacţie va avea nevoie de sprijinul acţionarilor miliardari ai Carrefour, inclusiv familia Moulin, care deţine Galeries Lafayette. O companie holding a omului de afaceri brazilian Abilio Diniz deţine de asemenea o participaţie semnificativă în Carrefour.
Carrefour se confruntă în Franţa cu o concurenţă dură din partea retailerilor germani Aldi şi Lidl, pe fondul inflaţiei ridicate.
În ultimul timp au existat semne că presiunile inflaţioniste se atenuează, consumatorii din Franţa cheltuind mai mult pe produse alimentare organice, afirm luna trecută directorul general Alexandre Bompard.
Veniturile Carrefour în trimestrul trei din 2024 arată că redresarea este mai lentă decât se estima.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *