SURSE: G4Food publică draftul de Ordonanță de Urgență împotriva creșterii prețurilor / Ce prevede concret documentul redactat de Guvern (DOCUMENT)

inflatie, romania, alimente, ins Sursa foto: Tero Vesalainen | Dreamstime.com

Guvernul României a elaborat o variantă a proiectului de Ordonanță de Urgență (OUG) care urmărește plafonarea adaosului comercial, pentru combaterea creșterii excesive a prețurilor la produsele agricole și alimentare, precum și la îngrășăminte, furaje și pesticide, având în vedere contextul economic și geopolitic actual.

G4Food a publicat în premieră draftul de Ordonanță de Urgență privind instituirea unei măsuri de combatere a creșterii excesive a prețurilor.

Măsurile propuse de Executiv ar avea ca scop protejarea consumatorilor români de efectele inflației și ale scumpirilor continue, influențate de factori externi, cum ar fi criza din Ucraina și creșterea prețurilor la energie și gaze naturale.

Produsele etichetate ca „Produs românesc” vor trebui să respecte cerințele prevăzute de legislația națională

Conform ordonanței, operatorii economici implicați în comerțul cu produse agricole și alimentare pe teritoriul României vor trebui să limiteze adaosurile comerciale. În acest sens, adaosul practicat pe întregul lanț de distribuție va fi plafonat la un maxim de 10% față de prețul de achiziție, la care se vor adăuga doar cheltuielile directe și indirecte, conform reglementărilor Ministerului Finanțelor. La nivelul comercianților care vând cu amănuntul sau în regim cash and carry, adaosul maxim va fi de 20%.

De asemenea, pentru produsele agroalimentare importate care nu intră în procesul de prelucrare sau doar sunt ambalate, adaosul comercial va fi limitat la 5% față de prețul de achiziție. Totodată, distribuitorii vor trebui să mențină o formulă de calcul unitară a prețurilor pentru produsele din aceeași categorie, iar produsele etichetate ca „Produs românesc” vor trebui să respecte cerințele prevăzute de legislația națională.

„Operatorii economici au obligația de a înscrie pe eticheta produselor agricole și alimentare, în mod lizibil, mențiunea ‘Produs românesc’ în cazul în care produsele îndeplinesc cerințele art. 2 din Legea nr. 168/2017 privind instituirea zilei de 10 octombrie – Ziua națională a produselor agroalimentare românești, respectiv mențiunea ‘Fabricat în România’, pe eticheta produselor care nu se încadrează în prevederile art. 2 menționat anterior, însă sunt obținute pe teritoriul României, în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului act normativ”, se menționează în cadrul documentului citat.

Măsuri pentru comercianții care utilizează tichete de masă sau vouchere sociale

Ordonanța prevede și măsuri stricte pentru comercianții care utilizează tichete de masă sau vouchere sociale, impunând un comision de maxim 2% pentru toate produsele achiziționate prin aceste tichete.

În cazul unităților de alimentație publică operate de comercianții cu amănuntul, adaosul la produsele finite va fi plafonat la 50%.

Draftul de OUG elaborat de Guvern

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *