Comisia Europeană aprobă o schemă de ajutor de stat a României în valoare de 400 de milioane de euro pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de secetă / Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească solicitanţii

clima Spania sursa foto: Unsplash/ redcharlie

Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă de ajutor de stat a României în valoare de 400 de milioane de euro (2 miliarde de lei) având ca scop despăgubirea fermierilor pentru daunele suferite în urma secetei severe din perioada septembrie 2023-august 2024, transmite News.ro.

„Schema este deschisă producătorilor agricoli de 39 de culturi selectate (cum ar fi grâu, triticală, secară, orz, ovăz, rapiţă, mazăre, floarea-soarelui şi porumb) care au fost direct afectate de seceta severă. Pentru a beneficia de ajutor, producătorii agricoli trebuie să fi pierdut mai mult de 30 % din culturile lor din toamna anului 2023–vara anului 2024 ca urmare a secetei. În cadrul schemei, ajutoarele se vor acorda sub formă de granturi directe. Valoarea maximă a ajutorului este de 200 EUR (1 000 RON) pe hectar pentru o pierdere de 100 %, nedepăşind 30 % din costurile eligibile. Schema de ajutoare se va încheia la 31 decembrie 2024”, transmite CE într-un comunicat.

Comisia a evaluat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, în special în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care permite statelor membre să sprijine dezvoltarea anumitor activităţi economice în anumite condiţii, şi în temeiul Orientărilor din 2023 privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale. Comisia a constatat că schema este necesară şi adecvată pentru a compensa fermierii români pentru pierderile suferite din cauza acestui fenomen meteorologic extrem.

„În plus, Comisia a constatat că schema este proporţională, deoarece se limitează la minimul necesar, şi are un impact limitat asupra concurenţei şi a schimburilor comerciale dintre statele membre. Pe baza acestor considerente, Comisia a aprobat schema notificată de România în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat”, precizează CE.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *