Un nou studiu realizat de Universitatea East Anglia (UEA) arată că emisiile de metan provenite din gestionarea gunoiului din fermele de produse lactate sunt mult mai mari decât statisticile oficiale. Aceste emisii ar putea fi de până la cinci ori mai mari decât estimările actuale, ridicând întrebări serioase despre metodele de calcul folosite pentru a raporta emisiile de gaze cu efect de seră (GES), conform site-ului farminguk.com.
Studiul, realizat în colaborare cu International Fugitive Emissions Abatement Association (IFEAA), a urmărit măsurătorile din două ferme de lactate din Cornwall. Rezultatele sugerează că „emisiile enterice” — cele provenite din digestia animalelor — sunt de trei până la nouă ori mai mari decât cele generate de gestionarea gunoiului de grajd. Cu toate acestea, noile date arată că raportul real dintre cele două surse de emisii este mult mai apropiat de 50:50, indicând o subestimare semnificativă a metanului generat de depozitarea gunoiului.
Profesorul Neil Ward, de la Centrul Tyndall pentru Cercetarea Schimbărilor Climatice din cadrul UEA, a subliniat că metodologia internațională standard folosită pentru a raporta emisiile ar putea fi inexactă.
„Din fericire, dispunem de tehnologia necesară pentru a transforma această problemă într-o oportunitate de afaceri pentru fermieri, care pot reduce facturile la energie și pot deveni independenți din punct de vedere energetic dacă captează și utilizează metanul ca și combustibil”, a spus Ward.
Tehnologia de captare a metanului din gunoiul de grajd există deja și ar putea aduce economii de peste 400 de milioane de lire sterline pe an sectorului de produse lactate
Potrivit cercetătorilor, tehnologia de captare a metanului din gunoiul de grajd există deja și ar putea aduce economii de peste 400 de milioane de lire sterline pe an sectorului de produse lactate. În plus, reducerea emisiilor prin transformarea metanului în biocombustibil ar putea scădea emisiile totale de GES cu aproximativ 5,8%.
Emisiile reale măsurate în fermele studiate au fost de 145 kg și 198 kg metan / vacă / an — de până la cinci ori mai mari decât cifra oficială de 38 kg / vacă / an. Acest lucru indică faptul că guvernele și organizațiile internaționale trebuie să reevalueze metodele de calcul pentru emisiile de GES și să acorde o atenție sporită gestionării gunoiului de grajd, conform sursei citate.