Ce mâncăm în Piața Amzei din București: „Cubaneza” și „Purcelușul”, supă de linte, fripturi americane, mic dejun irlandez, pizza și plăcinte cu spanac și fructe proaspete

Piața Amzei nu este chiar centrul vechi/istoric al Bucureștiului, dar este un loc destul de vechi și mai important odinioară, decât în prezent, pentru a-l considera istoric. 

E departe, sigur, de forfota turistică internațională a serilor și nopților din labirintul de străduțe înguste, negustorești, care se întinde de la Universitate la vale, spre Unirii, pe partea dreaptă, însă oferta gastronomică de aici a ajuns de-a dreptul cosmopolită: meniuri italienești, chinezești, turcești, românești, americane și nu am spus totul. 

Destule gusturi, texturi și arome gastronomice care reușesc să facă din Piața Amzei mult mai mult decât o simplă cale de legătură între Bd. Magheru și Calea Victoriei, fie că le primim prin geamul deschis al unui mic fast-food, fie în incinta dichisită a unui restaurant.

Dinspre Bulevardul Magheru

Traversez Bd. Magheru și intru pe strada Take Ionescu, printre blocurile construite în perioada interbelică. Pe partea dreaptă, descopăr un mic fast-food italian, Pappa Buona, deschis recent. În week-end însă este închis. În vitrină sunt expuse pachete cu paste și făină Rummo și Caputo, de la mama lor, din Italia. Mai sus: borcane cu pesto. 

Mai fac câțiva pași și dau de un alt fast food, de data asta cu meniuri chinezești: Mei Wei. O fi poate chiar proprietarul bărbatul scund, care duce în brațe, din mașină în interior o ladă cu răcoritoare. Îmi arunc un ochi prin vitrină: în tăvi adânci, meniuri cu aspect și compoziție extrem-orientală și nu numai: tăieței cu pui, cu vită, cu legume; orez cu pui, cu legume; pui Shanghai, pui caramelizat cu cartofi, pui în sos dulce acrișor, pui în sos iute, vită în sos, dulce acrișor sau iute. Din ofertă nu lipsesc: colțunașii, pachețelele de primăvară, chifla cu carne de porc, creveții și legumele la plită încinsă. Prețurile: între 13 – 27 de lei. 

Următorul fast food, de data asta cu specific mexican, Maya Fresh, este situat pe colț, la intersecția cu strada D.I.Mendeleev, la parterul unui bloc, și oferă buritos, quesadilla, tacos și sandwiches. Ușa e închisă, azi, sâmbătă, și probabil așa va rămâne până luni dimineața. 

Lipit de Maya Fresh e un alt fast-food, cu o denumire haioasă: Porcii comozi. Oferta e diversă și atractivă: Cubaneza (spată porc, ardei copt, cheddar, sosuri); Fragedo (mușchiuleț porc, brânză burduf, cheddar, sosuri); Purcelușul (ruladă Porchetta, castraveți murați, hrean cu smântână, cheddar, sosuri); Pulpănosul (pulpă pui marinat, ardei copt, cheddar, sosuri); Pastrami (pastramă oaie, muștar, castraveți muștar, cheddar etc). Prețul acestor preparate: 29 de lei. E deschis și sâmbăta.

Pe partea cealaltă a străzii, tot în intersecție: Patiseria „Bucovina”, fondată în 1993. Plăcinte, cozonac, salam de biscuiți. 

În apropiere, pe partea stângă a străzii D.I.Mendeleev, a fost deschis recent restaurantul Zmoke – meet your taste, în locul unde a funcționat Trattoria II Calcio. Zmoke se află sub comanda bucătarului-șef Zaharia Orlando. „Un loc fain cu mâncare foarte bună, carnea fiind afumată la foc de lemne. Prețurile sunt neașteptat de accesibile, dată fiind locația. Ambianță făină!” sună un review postat acum o săptămână. O fi așa, dar nu intru, că mai am de umblat prin Piața Amzei. 

Peste drum, la parterul unui bloc ridicat în comunism, se află Șaormeria La Băiatu, deținută de o familie de turci din Adana. Găsești mâncăruri pe bază de carne de vită, pui și oaie, cu legume: cartofi, vinete, roșii. Exclus porcul. 

Un meniu complet (ciorbă, felul doi, salată și băutură răcoritoare) este 50 de lei. Au și ciorbă de linte. Fac frigărui la comandă, sub ochii clientului. Un bistro turcesc, mai mereu plin.

Originile Pieței Amzei

La început, a fost biserica, una modestă ca aspect, ridicată pe la începutul secolului XIX, în imediata apropiere a Podului Mogoșoaiei, vechea denumire a Căii Victoriei și cea mai importantă arteră de circulație a Bucureștiului până aproape de zilele noastre: a fost deschisă pentru ca domnitorul Constantin Brâncoveanu să ajungă cu caleașca de la Curtea Domnească la Palatul de la Mogoșoaia. 

I s-a spus pod, fiindcă era podită/acoperită cu trunchiuri de stejar (din Codrii Vlăsiei) secționate transversal. Pe vremea aceea, nu exista Bulevardul Gheorghe Magheru, deschis abia în sec. XX, tăind un păienjeniș de străduțe și case de epocă. Deci, Piața Amzei s-a format ca un loc adiacent Podului Mogoșoaiei (Calea Victoriei, după 1878), cu un caracter parohial și comercial, pe atunci aceste locuri fiind marginale, chiar extra muros față de orașul propriu-zis.

„Numele locului s-ar datora, după cum spun isto­ricii Bucureștiului, unui Amza Năescu, al doilea vis­tier al țării, cândva, pe la începutul secolului XIX. Amza și alți doi asociați ar fi ctitorit atunci o bi­se­ricuță, cu banii lăsați de polcovnicul Nicolae Dă­răscu, care, de altfel, ar fi început construirea lăca­șului (…). Generațiile de enoriași care s-au închinat în bisericuța ctitorită de vistiernic i-au spus Biserica Amzei, după numele acestuia, și așa i-a rămas numele până în zilele noastre. De men­ționat că la cumpăna dintre secolele XIX și XX, un preot paroh, Ilie Teodorescu, a construit pe vechiul amplasament o biserică nouă, impozantă, superb ornamentată, podoaba arhitecturală a acestui loc. (…) De la numele bisericii, firește, și-a luat numele și piața comercială care s-a dezvoltat în apropiere. Toate străzile/ulițele din această parte de oraș s-au „adunat” în piață, ca niște râuri într-un lac. Bucu­reș­tenii înstăriți, unii dintre ei per­soane publice, au cumpărat te­re­nuri aici și au construit case. Ion I. C. Brătianu, fai­mo­sul om po­litic liberal din pe­rioa­da interbeli­că, a locuit peste drum de bise­rică. Zona de­ve­nise una selectă, cum obișnuim să spunem astăzi, cartierelor rezidențiale.” (sursa Formula AS, nr. 1403/2020)

Potrivit aceleiași surse, comisar comunal al Pieței Amzei a fost, la un moment dat, un unchi după tată al dramaturgului I.L. Caragiale. Este vorba de Iorgu Caragiale, un pionier al teatrului în Țara Românească. Iorgu a avut o companie de teatru privată, împreună cu fratele său Costache, de numele lor legându-se înființarea Teatrului Național din București, în 1852. Iorgu a fost actor, regizor și dramaturg, apoi gloria lui s-a stins și a primit o funcție administrativă ca să supraviețuiască. A scris, referitor la noua sa condiție profesională, câteva versuri auto-ironice: „Dup-atâția ani de fală/ De artă, poezie,/ Mă văz vătaf la hală/ Peste mă­celărie;/ Și bietele bu­cheturi,/ Ce-adese-am se­cerat,/ În niște zar­za­vaturi/ Acum s-au pre­schimbat!”, preluate de nepotul său, I.L.Caragiale, în Carnetul unui vechi sufleur. 

Mic dejun irlandez

Pe aceeași latură cu bistroul turcesc se află un restaurant cu ștaif: Steak House/Red Angus. Pe site, suntem informați că restaurantul a funcționat înainte, timp de 11 ani, în Centrul vechi al Bucureștiului, de unde a fost mutat aici, în Piața Amzei. Ofertă bogată, tentantă, care include aperitive, supe, salate, fripturi de proveniență americană și australiană, „suculente și fragede”, burgeri. Prețurile urcă până la 490 de lei: o porție de 2100 g, Stake lovers, sharing plate, un mix de Master Rib Eye Steak, Monarch Sirloin Steak și Red Angus Steakhouse Tenderloin Steak, servit cu cartofi wedges cu parmesan și caju, mix de salată și sos brun separat. Poți comanda însă și „Top blade steak dry aged”/Pulpă de vită pregătită la grătar, cu textură fermă și gust intens, 250 g porția, preț 71 de lei.

Traversez strada și descopăr la parterul clădirii administrative din centrul pieței (o clădire Art Deco, ridicată pe locul vechii hale comerciale: a fost mai întâi sediul primăriei sectorului „de galben”, apoi al Teatrului „Ion Creangă” și, în prezent, sediu pentru „Taxe și impozite”) restaurantele MAT, LE BAB și Ryan s Pub, acesta din urmă cu specific irlandez. Cu 42 de lei, ai acces la un mic dejun irlandez: două ouă prăjite, cârnăciori picanți, fasole în sos tomat, rulouri beacon și brânză cedar.

Peste drum: un magazin din rețeaua Bereska, iar pe colț, pizzeria Trevi. Lipit de Trevi, e fast-food-ul Pita Factory. Un tip mă întreabă, din interior, prin geamul deschis, dacă mă poate ajuta cu ceva, văzându-mă că fac poze cu telefonul. În cele din urmă, îi întind telefonul să facă el o poză calupurilor de carne friptă pe tijă, gata de mărunțit și de pus pe o lipie. I-am spus că sunt jurnalist și că prezint oferta gastronomică a Pieței Amzei, pentru G4Food, dar acest amănunt nu l-a determinat să fie mai comunicativ. 

Să merg mai departe: pe partea cealaltă a străzii e Patiseria Amzei, cu tradiție din 1985. Din comunism, tată, loc cu istorie grea! Coada formată la plăcinte numără peste 15 persoane. Patiseria are laborator propriu și primește comenzi pentru: cozonac (70 de lei), pască (70 de lei), colivă (60 de lei/kg) și pentru …japoneze ( 4 lei bucata). 

În lungul străzii, se mai înșiră, pe mâna dreaptă, cum merg spre Calea Victoriei, cafeneaua Uzina și Autoservirea Amzei. În capăt, două gelaterii: Sweetology și Velocita, frecventate în această zi călduroasă de la sfârșitul lunii septembrie. 

Revin în incinta pieței: lângă biserică, Pizzeria Antiqua și restaurantul Cookie Beacon Brunch. 

La parterul halei imense și goale, sunt patru tarabe cu fructe și legume de sezon, din țară și din import, tot ce a mai rămas din fosta piață comercială. 

Pe un perimetru mic, Piața Amzei concentrează un număr mare de restaurante, cărora li se adaugă și cele de pe străzile adiacente. E un loc atractiv, cu o gastronomie diversă, cosmopolită, accesibil cu metroul, din stația Piața Romană, și care dispune și de o mică parcare a municipalității. Pavajul a fost schimbat, au fost amplasate bănci noi și vara, locul este umbrit de coronamentul bogat al platanilor.