Peste 50 de producători agricoli la Târgul de toamnă din Tulcea. Sunt expuse spre vânzare produse tradiționale de sezon. Evenimentul se va încheia duminică

targul de toamna, tulcea Sursa foto: Ziarul Delta

Peste 50 de producători agricoli şi meşteşugari participă, începând de vineri, în centrul oraşului Tulcea, la Târgul de toamnă, organizat de societatea Agropieţe SA din cadrul Primăriei municipiului, transmite Agerpres.

Cei mai mulţi din cei 51 de producători agricoli provin din judeţul Tulcea, dar la eveniment sunt prezenţi şi reprezentanţi ai unor firme din ţară care au atestate produse tradiţionale. “Cu toate că anul acesta am avut o secetă extremă şi am avut emoţii când i-am invitat pe producătorii agricoli la eveniment, totuşi avem prezenţi 31 de producători agricoli din judeţ, dar şi firme din alte judeţe care au atestate produse tradiţionale atestate”, a declarat pentru AGERPRES directoarea societăţii Agropieţe SA, Rodica Pascale.

Târgul de toamnă are ca obiectiv promovarea producătorilor agricoli tradiţionale şi se va încheia duminică. “Noi avem verdeţuri, ţelină, ardei, mărar, ciuşcă. Producţia a fost bună anul acesta, dar nu avem forţă de muncă şi e greu să lucrezi 3.000 de metri pătraţi cu doi oameni. Preţurile nu sunt mari. Legătura de verdeaţă este doi lei, iar kilogramul de ciuşcă este de 25 de lei”, a afirmat Florentina Ungureanu, producător agricol din suburbia Tudor Vladimirescu.

Organizatorii le oferă participanţilor şi spectacole artistice care vor fi susţinute de elevi ai Liceului de arte George Georgescu, ai cercurilor din cadrul Palatului Copiilor, invitat fiind Walter Ghicolescu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *