Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat va elibera urgent ajutoare pentru persoanele din judeţul Galaţi afectate de inundaţii: apă, alimente, locuințe provizorii și bărci vor ajunge în zonele sinistrate

inundatii Galati Sursa foto: G4Media/ ISU Galați

Premierul Marcel Ciolacu a dispus Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Sociale să elibereze urgent ajutoare pentru persoanele din judeţul Galaţi, afectate de inundaţii, care vor primi apă şi alimente (conserve de carne, legume, pateu, gem, zahăr şi cascaval) pentru o perioadă de 7 zile, 50 de locuinţe modulare, 12 grupuri sanitare, paturi şi lenjerii de pat, saci de dormit şi tot ce este necesar pentru cazarea temporară. În plus, 10 bărci de salvare ale Armatei vor ajunge în scurt timp în Comuna Pechea din judeţul Galaţi, transmite News.ro.

”Premierul Marcel Ciolacu a dispus Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Sociale să elibereze urgent ajutoare pentru persoanele din judeţul Galaţi, afectate de inundaţii. Populaţia care suferă din cauza fenomenelor meteorologice va primi apă şi alimente (conserve de carne, legume, pateu, gem, zahăr şi cascaval) pentru o perioadă de 7 zile, 50 de locuinţe modulare, 12 grupuri sanitare, paturi şi lenjerii de pat, saci de dormit şi tot ce este necesar pentru cazarea temporară”, anunţă Executivul într-un comunicat oficial.

”Am făcut o celulă de criză rapidă la Consiliul Judeţean Galaţi cu miniştrii Apărării, Internelor, Mediului. Prioritatea este salvarea de vieţi omeneşti. Avem toată logistica necesară pentru a interveni rapid, inclusiv cu elicoptere pentru situaţii de urgenţă. Vom ajuta oamenii afectaţi de inundaţii cu tot ce este necesar” , a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Prim-ministrul a mers sâmbătă la Slobozia Conachi, iar în cursul după amiezii se va deplasa în comuna Pechea, o altă localitate din judeţul Galaţi, grav afectată de inundaţii, precizează Guvernul.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *