Vâlcea: Un urs a sfâşiat o vacă la o stână din comuna Perişani

Vâlcea: Un urs a sfâşiat o vacă la o stână din comuna Perişani
Sursa foto: Pexels

Jandarmii vâlceni au fost solicitaţi, vineri, să intervină pentru îndepărtarea unui urs care a atacat o vacă la o stână din localitatea Perişani, în nordul judeţului Vâlcea, transmite Agerpres.

Reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Vâlcea au precizat că solicitarea a venit prin 112, de la o persoană care se afla în apropiere, însă la sosirea echipajului de intervenţie, animalul sălbatic nu se mai afla în zonă. „Incidentul s-a petrecut în Poiana Perişani, o zona aflată la distanţă de zonele locuite. Din fericire, nicio persoana nu a fost pusă în pericol. Apelantul a fost sfătuit să nu se apropie de locul incidentului şi să aştepte sosirea forţelor de ordine. Echipa de jandarmi a rămas în apropiere, pentru a monitoriza situaţia şi a se asigura ca pericolul a trecut complet”, a transmis purtătorul de cuvânt al IJJ Vâlcea, George Tacăle.

Jandarmii sfătuiesc populaţia ca în cazul în care observă un urs în zone locuite, să semnaleze de urgenţă autorităţilor, prin 112, prezenta acestuia şi să evite să se apropie de el ca să îl hrănească sau să îl fotografieze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă