Recolta de porumb din Ucraina, afectată de secetă. Este așteptată o producție cu 6 milioane de tone mai mică decât anul trecut

porumb, ucraina, recolta, seceta Sursa foto: Tony Campbell | Dreamstime.com

Valul de căldură record din iulie, care a afectat majoritatea regiunilor ucrainene, ar putea reduce recolta de porumb din 2024 cu aproximativ 6 milioane de tone față de nivelul de anul trecut, a avertizat Consiliul Agrar Ucrainean (UAC), transmite G4Media.

Potrivit Reuters, prognoza este în conformitate cu cea de săptămâna trecută a sindicatului ucrainean al comercianților de cereale (UGA), care prevedea o recoltă de porumb în 2024 de 23,4 milioane de tone, comparativ cu 29,6 milioane în 2023.

Denys Marchuk, șeful adjunct al UAC, a declarat că randamentul porumbului în multe regiuni poate scădea cu aproximativ 30% din cauza vremii proaste, deși guvernul este mai puțin pesimist. Ministrul interimar al Agriculturii a declarat luna trecuta că recolta târzie ar putea scădea cu până la 15% in majoritatea regiunilor.

Separat, grupul de analiști APK-Inform a declarat, luni, că deși temperaturile au scăzut ușor în ultimele zile ale lunii iulie, condițiile generale au rămas nefavorabile.

Meteorologii ucraineni au arătat că perioada prelungită de temperaturi ridicate combinată cu lipsa precipitațiilor au dus la intensificarea și răspândirea condițiilor de secetă, care au afectat negativ creșterea și dezvoltarea culturilor târzii.

În regiunile sudice, centrale și de est ale Ucrainei, culturile de porumb, floarea soarelui, hrișcă și soia s-au uscat prematur, spun agricultorii.

Citește și Ucraina înregistrează o scădere a exporturilor de produse agroalimentare pe cale rutieră la granițele de vest / Cele mai exportate produse rămân uleiul de floarea soarelui și soia

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Sursa foto: Tony Campbell | Dreamstime.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *