AFIR a publicat Ghidul solicitantului pentru înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol sau pomicol

afir, ghid, grupuri, producatori Sursa foto: Pixabay/ionlfox

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat Ghidul solicitantului pentru înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol sau pomicol, activitate finanțată în cadrul Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027), prin intermediul intervenției DR-33, informează instituția printr-un comunicat.

Finanțarea acordată este 100% nerambursabilă și este limitată la 100.000 euro/an, fără să depășească 10% din valoarea producției comercializate în primii cinci ani de la recunoaștere.

Sprijinul se acordă sub formă de sumă forfetară, degresiv, plătit în tranșe anuale, pentru o perioadă care nu poate depăși 5 ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut, acordat în baza unui plan de afaceri, transmite Agerpres.

Beneficiarii care pot obține finanțare prin DR-33 sunt grupurile de producători din sectorul agricol și din cel pomicol, constituite în baza legislației naționale în vigoare și recunoscute de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, înainte de solicitarea sprijinului.

Grupurile de producători trebuie să se încadreze în categoriile de IMM (microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii), definite conform Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare și să fie recunoscute pentru una sau mai multe grupe de produse sau pentru unul sau mai multe produse din grupele de produse agricole sau pomicole.

Cheltuielile eligibile sunt cele rezultate din înființarea și funcționarea grupurilor de producători din sectorul agricol și pomicol, prevăzute în planul de afaceri, necesare pentru atingerea obiectivelor propuse, precizează AFIR.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Sursa foto: Pixabay/ionlfox

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *