Refuzul de a primi ambalaje prin Sistemului de Garanţie-Returnare se soldează cu amenzi. Comerciant amendat în județul Buzău

sistem garantie returnare, amenda, comerciant, Buzau, returo, Ramnicu Sarat

Autorităţile au amendat un comerciant din oraşul Râmnicu Sărat pentru refuzul de a primi de la clienţi ambalaje purtătoare de garanţie în baza Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR). Societatea refuza implicit și restituirea garanţiei aferente sticlelor care conţinuseră apă minerală, băuturi alcoolice sau răcoritoare, transmite Agerpres.

Comisarii Gărzii de Mediu şi cei ai Protecţiei Consumatorilor au efectuat verificări în baza unor sesizări. Cu ocazia controalelor la faţa locului s-a descoperit că unul dintre comercianţi afişase un anunţ prin care înştiinţa clienţii că pentru moment nu acceptă preluarea ambalajelor. “La începutul acestei săptămâni, comisarii din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) – Comisariatul Judeţean (CJ) Buzău, împreună cu un reprezentant al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) – Comisariatul Judeţean (CJ) Buzău, au verificat sesizările unor persoane fizice din oraşele Râmnicu Sărat şi Pogoanele, ce reclamau refuzul unor comercianţi, din oraşele mai sus amintite, de a primi ambalaje SGR şi, implicit, de a returna garanţia aferentă acestora. În urma verificărilor efectuate pe teren, s-a constatat faptul că, într-adevăr, comerciantul din Râmnicu Sărat nu respecta prevederile art.6 alin.(1) lit.i) din HG 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanţie-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile, având afişat atât în interiorul magazinului, cât şi în exteriorul acestuia, un anunţ prin care informa cumpărătorii cu privire la imposibilitatea magazinului de a prelua ambalaje SGR, motivat de lipsa spaţiului de depozitare necesar”, a transmis GNM – CJ Buzău.

Potrivit Hotărârii de Guvern 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanţie-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile, faptele sesizate se sancţionează cu amendă între 8.000 şi 16.000 lei. “Urmare a acestui fapt, comerciantul respectiv a fost sancţionat de către reprezentantul ANPC-CJ Buzău, cu amendă contravenţională, conform prevederilor HG 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garantie-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile. De asemenea, comisarii GNM-CJ Buzău au impus ambilor comercianţi, ca măsură permanentă, să respecte prevederile art.6 alin.(1) lit. i) din HG nr. 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanţie-returnare pentru ambalajele primare nereutilizabile, respectiv să preia, în cadrul punctelor de returnare, toate ambalajele SGR returnate de consumatori sau utilizatori finali şi să restituie acestora valoarea garanţiei la momentul returnării ambalajelor”, informează sursa citată.

În baza SGR, clienţii care plătesc o garanţie de 50 de bani atunci când cumpără o băutură îmbuteliată (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant, marcată corespunzător cu semnul ambalajului cu garanţie, pot să returneze ambalajul la unul dintre punctele de returnare organizate de către vânzători, ocazie cu care vor primi pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial, fără a fi condiţionaţi de prezentarea bonului fiscal.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *