Fructele de physalis (goldenberry) care ajung la maturitate excesivă și nu mai pot fi comercializate ar putea avea o utilizare neașteptată în industria alimentară și în monitorizarea mediului. Cercetători din Egipt au folosit fructe considerate deșeuri pentru a obține nanoparticule fluorescente în doar două minute, cu ajutorul unui cuptor cu microunde obișnuit. Materialul rezultat poate fi utilizat pentru detectarea unei substanțe medicamentoase veterinare în carne, lapte, ouă și apă, conform Revistei Nature.
Studiul, intitulat „From waste to worth: Green valorization of food waste into a sustainable fluorimetric nanoprobe for chemical and bioanalytical sensing”, a fost publicat pe 15 noiembrie 2026 în revista științifică Scientific Reports.
Cercetarea propune o metodă de valorificare a fructelor prea coapte, care sunt frecvent eliminate din circuitul comercial din cauza perisabilității ridicate. În loc să ajungă la gunoi și să contribuie la poluare prin descompunere, acestea pot deveni materie primă pentru obținerea unor nanomateriale cu aplicații în analiza alimentelor și a probelor de mediu.
Echipa de cercetători a utilizat fructe de goldenberry, cunoscute și sub numele de physalis sau coacăze de Anzi, din specia Physalis peruviana.
Procesul de obținere a nanoparticulelor a fost relativ simplu. Cercetătorii au spălat și mărunțit fructele, apoi au omogenizat 100 de grame de physalis cu 25 ml de apă distilată. Sucul obținut a fost filtrat, iar 25 ml din filtrat au fost încălziți timp de două minute într-un cuptor cu microunde obișnuit, până la formarea unui reziduu carbonizat.
Ulterior, reziduul a fost răcit, dispersat în apă, tratat cu ultrasunete și centrifugat. Soluția rezultată a fost filtrată pentru obținerea nanoparticulelor fluorescente.
Materialul obținut, denumit GBCQDs (Goldenberry Carbon Quantum Dots), este alcătuit din puncte cuantice de carbon, particule de dimensiuni nanometrice care au proprietăți fluorescente.
Analizele au arătat că particulele au dimensiuni cuprinse în principal între 1,37 și 8,71 nanometri și conțin carbon, azot, oxigen, fosfor și sulf. Acestea emit lumină albastră atunci când sunt expuse la anumite lungimi de undă.
Un alt rezultat important este stabilitatea materialului. Cercetătorii au constatat că soluția își păstrează proprietățile fluorescente timp de peste trei luni, dacă este depozitată la frigider, într-un recipient protejat de lumină.
Aplicația principală testată în studiu este detectarea flunixinului (flunixin meglumine), un medicament antiinflamator nesteroidian utilizat în medicina veterinară pentru tratarea durerii, febrei și inflamației la bovine, cabaline, porcine și păsări.
Prezența reziduurilor de flunixin în alimente reprezintă o problemă de siguranță alimentară, deoarece consumul acestora poate fi asociat cu reacții adverse, inclusiv iritații gastrointestinale, ulcerații intestinale și afectarea agregării plachetare.
Metoda dezvoltată de cercetători se bazează pe modificarea fluorescenței nanoparticulelor în prezența substanței urmărite. Atunci când flunixinul intră în contact cu soluția, intensitatea luminii emise de nanoparticule scade. Măsurarea acestei modificări permite estimarea concentrației medicamentului.
Cercetătorii au testat metoda pe mai multe tipuri de probe: carne, ficat, mușchi de pui, ouă, lapte, preparate farmaceutice veterinare și apă din râuri.
Rezultatele au indicat rate de recuperare de peste 97% pentru probele analizate, ceea ce arată că metoda a putut identifica și cuantifica substanța în aceste matrice experimentale.
Metoda a prezentat o corelație liniară foarte bună pentru concentrații cuprinse între 0,05 și 30 micrograme/ml, iar limita de detecție raportată a fost de 0,015 micrograme/ml.
Potrivit autorilor, metodele tradiționale de identificare a flunixinului, precum cromatografia lichidă de înaltă performanță (HPLC), spectrofotometria sau electroforeza capilară, pot necesita echipamente costisitoare, personal specializat și proceduri de pregătire a probelor mai complexe.
Noua metodă utilizează nanoparticule obținute din materie vegetală reziduală și permite efectuarea măsurătorilor aproape instantaneu, fără etape lungi de analiză.
Cercetătorii au evaluat și impactul asupra mediului al procedurii, folosind mai multe instrumente de analiză a sustenabilității. Metoda a obținut un scor de 85 pentru Complex MoGAPI și 89 pentru indicele de reducere a amprentei de carbon (CaFRI), rezultate care susțin caracterul ecologic al procesului, potrivit evaluării autorilor.
Studiul demonstrează că fructele considerate deșeuri alimentare pot deveni o resursă pentru obținerea unor materiale cu valoare adăugată. Autorii subliniază că nanoparticulele dezvoltate ar putea avea aplicații în controlul calității produselor farmaceutice veterinare, monitorizarea siguranței alimentare și analiza contaminanților din apă.
Deocamdată, cercetarea demonstrează funcționarea metodei în condiții experimentale. Utilizarea sa pe scară largă în laboratoarele de control alimentar va necesita evaluări și validări suplimentare.
Articol editat de un jurnalist în care au fost folosite texte traduse cu AI.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți