Lucrători agricoli ilegali drogați de șefi ca să suporte mai ușor munca grea, în Italia

muncitori ilegai agricultura in Italia ancheta retea ilegala caporalato muncitori drogati de se foto: dreamstime.com@Joe Sohm

O anchetă desfășurată în Italia de către Guardia di Finanza urmează să clarifice felul în care mai mulți muncitori agricoli au fost cu bună știință drogați ca să reziste mai bine la efort, potrivit ziarului La Stampa.

Mai precis, ancheta vizează câteva zeci de persoane, acuzate de favorizarea imigrației clandestine, corupție, trafic și distribuție de droguri. Trei dintre ele sunt cercetate în stare arest preventiv și alte două de arest la domiciliu. E vorba practic de o rețea în care funcționari publici ofereau servicii ilegale contra cost persoanelor care controlează angajările pentru muncile agricole de sezon.

Ceea ce surprinde însă este faptul că muncitorilor ilegali li se administrau vrând-nevrând cantități de opiu pentru a crește rezistența la efort și a da randament mai ridicat.

Anchetatorii încearcă să reconstruiască rolul fiecăruia dintre membrii rețelei și felul în care aceasta opera. Din rețea fac parte reprezentanți ai comunității indiene, care ar fi beneficiat de „colaborarea” cu un angajat public, care ar fi demarat procedurale de regularizare pe teritoriul italian a unor persoane care nu aveau acest drept.

„Prețul” varia între 300-5000 de euro, în funcție de tipul de cerere, iar în cadrul anchetei au fost confiscate circa 90 kg de bulbi de mac, folosiți în producția de opiu.

Ancheta vine într-un context în care tot mai multe organizații sindicale ale lucrătorilor agricoli, cei mai mulți extracomunitari, protestează față de condițiile de lucru. Protestele au fost declanșate în urma decesului unui muncitor ilegal indian. Acesta s-a rănit nu foarte grav la o mână dar șefii săi au refuzat inițial să îl ducă la spital. Ulterior starea bărbatului s-a înrăutățit și când a ajuns în final la spital a fost prea tarziu.

În Italia există fenomenul numit „caporalato”, în care rețele informale de persoane controlează oferta de forță de muncă ilegală.

foto: dreamstime.com@Joe Sohm

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *