Pasiunea pentru cremeș a luat o pauză câțiva ani, cât a fost în politică. Apoi s-a reîntors în AlbaIulia și a înființat Atelierul de Cremeș. Iată cum a trăit această etapă Alin Ignat:
„Mulți prieteni m-au întrebat și din zona politică, foști colegi. Măi, dar cum se potrivește? Cum ai plecat tu din parlament, de la costum, din banca, din parlament, de la întâlniri cu ministri, cu alți parlamentari, de la vizite la instituțiile europene și așa mai departe tot ce presupune activitatea asta politică de nivel înalt? Cum ai ajuns acum sau cum nu ți-e greu trecerea asta de la acest nivel politic și de decizie în România la prepararea cremeșului? Pentru că așa am început eu, împreună cu soția mea, să preparăm acest cremeș, noi personal. Pentru că am considerat că e important să fim acolo exact în producție, să nu există intermediari.
Sigur că acum ne-am mai luat ajutoare pe parcurs, dar am considerat tot timpul important să fim noi acolo în mijlocul producției. Și întotdeauna le-am spus colegilor, prietenilor că eu practic din domeniul ăsta am plecat. Din horeca am plecat, mă întorc de unde am plecat și sigur că n-am nicio problemă.
Poate să pară complicat să cobori de la un nivel înalt de decizie și de posturi în viața publică, la un nivel pe care, sigur, putem să-l privim unii mai jos. Eu stau la cratiță cu telul în mână. Eu n-am avut nicio problemă în sensul ăsta.
Chiar mă bucur că fac ceea ce fac. Și chiar observ astăzi, după ceva timp de la debutul afacerii, că discuțiile mele cu colegi și prieteni din zona politică acum sunt într-o zonă de respect și de admirație pentru ceea ce facem noi și pentru felul în care eu am îmbrățișat această nouă activitate, după activitatea politică. Și cred că e important, dacă vorbim de politică, în momentul în care nu mai ești acolo în miezul lucrurilor, să reușești să revii de unde ai plecat, să fii cu picioarele pe pământ, să nu fie vreo mare filozofie să te readaptezi la alte activități care poate nu presupun, știu eu ce, discuții de nivel înalt sau chestiuni de genul ăsta.
Deci pentru noi e o bucurie că facem ce facem. Și văd că cei din jurul meu și fosti prieteni, adică prieteni, fosti colegi, se bucură alături de noi și chiar ne admiră și ne respectă pentru ce facem”.
Citește materialul complet pe G4Food și vezi video-ul pe You Tube.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți