În tradiția creștină, trecerea din această lume nu reprezintă un sfârșit, ci un prag. Despărțirea de trup este privită ca „ușa de trecere spre o nouă viață”, un eveniment firesc prin care ne îndreptăm spre plenitudinea comuniunii cu Hristos. Pentru a păstra legătura neîntreruptă cu cei trecuți dincolo, Biserica a rânduit zile speciale de pomenire, numite parastase, un cuvânt derivat din grecescul parastasis, ce înseamnă „a se alinia alături de cineva, a sta în rând cu cineva, a fi apropiatul cuiva”.
Printre momentele de rugăciune de peste an se numără și Moșii de toamnă, o sâmbătă închinată din vechime pomenirii părinților, moșilor și strămoșilor noștri adormiți în Domnul. Așa cum subliniază Părintele Virgil Adrian Morărescu, scopul acestor zile este de a ne manifesta dragostea și datoria de conștiință creștină: „Fără îndoială că ne putem ruga pentru cei adormiți ori de câte ori vrem sau simțim nevoia și cu cât ne rugăm mai des pentru ei și facem fapte de milostenie spre pomenirea lor, cu atât este mai bine, pentru că niciodată nu știm starea sufletească cu care aceștia au ieșit din această viață.”
În centrul acestei slujbe de pomenire și al faptelor de milostenie se află coliva. Terci fiert din grâu, zahăr și apă, cu variate adaosuri, coliva este o poveste a trupului și sufletului. Bobul de grâu este simbol învierii și al nemuririi, amintind de cuvintele Mântuitorului: „Dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur, iar dacă va muri, aduce roadă multă” (Ioan 12, 24). Singurătatea este grea, iar prin rugăciune, colivă și milostenie, ne alăturăm celor plecați și aducem liniște sufletelor lor. Și mângâiere sufletului nostru căci tare ne mai e dor de ei.
E vineri și pentru colivă e nevoie să treacă o noapte în care să stea la odihnit, așa că ne luăm cele trebuincioase și ne apucăm de treabă.
Pregătirea colivei este o lucrare plină de tihnă, făcută cu rânduială și rugăciune.
Pentru decor:
Arpacașul se spală în 9 ape călduțe. Tradiția cere să spui rugăciunea „Tatăl Nostru” la fiecare apă schimbată, pentru că lucrarea este pentru sufletul celor adormiți.
Se pune apa la fiert împreună cu grâul și un praf de sare. Se lasă la foc mic, fără a amesteca cu lingura (pentru a păstra bobul întreg și pentru a nu se prinde de fundul oalei); din când în când, doar se mai mișcă oala.
Când bobul de grâu este aproape fiert, se adaugă zahărul și aromele (vanilia, romul, coaja de lămâie și portocală). Din acest moment, se amestecă continuu și cu atenție până când lichidul scade complet.
Se oprește focul și se pune o cârpă groasă și curată peste oală, pentru a absorbi umezeala și a preveni uscare crustei de deasupra. Se lasă la odihnit peste noapte.
Dimineața se dă la o parte crusta de pe margini (dacă s-a format), se adaugă nuca tăiată mărunțel și se potrivesc aromele. Se așează compoziția uniform pe un platou festiv.
Prin sită, se presară un strat generos de pesmet sau biscuiți măcinați (care vor absorbi excesul de umezeală), urmat de un strat uniform de zahăr pudră. Deasupra, folosind bomboane, fructe sau bucăți de ciocolată, se desenează o cruce, semnul biruinței și al speranței în Înviere.
Citește și varianta mai rapidă de colivă, preparată în cooker sau oală sub presiune.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți