Focar de pestă porcină africană la o exploatație din județul Buzău / Mai multe măsuri au fost stabilite, printre care interzicerea târgurilor și piețelor de animale

Focar de pestă porcină africană la o exploatație din județul Buzău / Mai multe măsuri au fost stabilite, printre care interzicerea târgurilor și piețelor de animale
Foto: Dreamstime

Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat într-o exploatație comercială din comuna Stâlpu, județul Buzău. Ferma are 5.720 de porci, iar autoritățile au decis sacrificarea animalelor, transmite Agerpres.

Centrul Local de Combatere a Bolilor Buzău a stabilit joi mai multe măsuri obligatorii. Acestea urmăresc limitarea focarului și prevenirea răspândirii virusului către alte exploatații și gospodării. Instituția Prefectului Buzău a anunțat că, până la clarificarea situației epidemiologice, în localitatea Stâlpu nu pot fi organizate târguri, piețe sau expoziții de animale și păsări.

Porcii și celelalte animale din gospodării trebuie ținute închise în curți. Accesul acestora la pășuni sau bălți este interzis pentru reducerea riscului de răspândire a bolii. „Animalele din localitate trebuie ținute închise în curți, fără acces la pășunat sau la bălți, pentru a preveni contactul dintre animale și limitarea răspândirii bolii”, a transmis Prefectura Buzău.

Orice caz de îmbolnăvire observat în gospodării sau în spații publice trebuie anunțat imediat medicului veterinar de liberă practică împuternicit.

- articolul continuă mai jos -

Amenzi de până la 3.600 de lei pentru nerespectarea măsurilor

Autoritățile sanitar-veterinare monitorizează situația și aplică măsurile necesare pentru limitarea extinderii focarului. Prefectura atrage atenția că respectarea regulilor de biosecuritate și raportarea rapidă a suspiciunilor sunt esențiale pentru protejarea efectivelor de animale.

„Toți cetățenii din localitatea Stâlpu au obligația de a respecta măsurile dispuse de autoritățile competente. Nerespectarea acestora constituie încălcare a prevederilor legale și poate fi sancționată cu amenzi de până la 3.600 de lei”, informează instituția.

Pesta porcină africană nu se transmite la oameni

Autoritățile subliniază că pesta porcină africană nu reprezintă un pericol pentru sănătatea oamenilor. Boala poate provoca însă pierderi importante în ferme și gospodării și poate afecta activitatea economică din sectorul zootehnic. Noul focar apare după alte cazuri confirmate recent în județul Buzău. Inspectorii sanitar-veterinari au declarat trei focare la începutul lunii septembrie. Alte două focare fuseseră identificate la sfârșitul lunii august.

Toate cele cinci focare anterioare au fost descoperite în gospodării. Cazul din Stâlpu este, însă, într-o exploatație comercială cu peste 5.700 de porci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă