Mai întâi intră vacile. Când iarba ajunge la o anumită înălțime, bovinele sunt mutate pe o altă parcelă, iar în urma lor vin oile. Este sistemul de pășunat rotativ folosit la Angus Farm, unde terenul este împărțit în mai multe sectoare, iar animalele sunt mutate în funcție de cât au pășunat și de ritmul în care se reface vegetația. Ștefan Bărbulescu, fondatorul fermei, a explicat, într-un interviu acordat G4Food, cum funcționează acest sistem și de ce animalele nu sunt lăsate să consume complet iarba de pe o suprafață.
Suprafața de pășunat a fermei este împărțită în parcele semi-permanente, delimitate cu gard electric. Vacile intră primele, dar sunt mutate înainte ca iarba să fie consumată complet. Apoi vin oile.
„Pășunatul regenerativ, practic, înseamnă parcele semi-permanente. Toată zona este îngrădită cu gard electric și, pe măsură ce termină iarba, vacile sunt mutate.
Mai nou, acum, ca să mergem într-un sistem 100% regenerativ, intră vacile pe pășunea respectivă, mănâncă iarba până la o înălțime de cinci centimetri, să spunem, după care se mută într-o altă pășune.
După ele băgăm oile. Oile o mănâncă până la doi centimetri și o stimulează să crească mai repede. Și este cumva un pășunat rotativ”, a explicat Ștefan Bărbulescu.
În sistemul descris de fermier, cele două specii au roluri succesive. Vacile consumă mai întâi vegetația până la aproximativ cinci centimetri, după care sunt mutate. Oile intră apoi pe aceeași parcelă și continuă pășunatul până când iarba ajunge la aproximativ doi centimetri.

Foto Arhiva personală
După aceea, parcela este lăsată să se refacă, în timp ce animalele trec pe alte suprafețe.
Principiul, spune Bărbulescu, este ca vegetația să nu fie consumată complet.
„Și asta este pășunatul regenerativ. Adică nu le lăsăm într-un loc să mănânce până elimină absolut toată iarba, că atunci iarba nu mai crește. Trebuie ținută un pic cum este gazonul la casă: tăiată cât mai scurt, dar nu eliminată de tot.”
Momentul în care începe pășunatul nu este stabilit după o dată fixă, ci depinde de evoluția vegetației și de condițiile din anul respectiv.
Fermierul spune că sezonul poate începe în perioada martie-aprilie, însă, de regulă, bovinele ajung efectiv pe pășune spre finalul lunii aprilie.
„Ele încep undeva în martie-aprilie, depinde cum este iarba. De obicei, la sfârșitul lui aprilie intră pe pășune, pentru că, dacă le bagi prea devreme și iarba este foarte crudă, au probleme cu stomacul. Când iarba se maturizează, atunci intră pe pășune.”
Odată început sezonul, bovinele sunt mutate succesiv între parcele. Potrivit fondatorului Angus Farm, suprafața este împărțită în aproximativ 12 sectoare.
Ritmul rotației diferă însă de la un an la altul. Cantitatea de precipitații influențează viteza cu care se reface iarba și, implicit, momentul în care animalele se pot întoarce pe o parcelă folosită anterior.
„Toată suprafața noastră de pășunat este împărțită în parcelele acestea semi-permanente și ele pășunează în rotație. Să zicem că avem 12 secții de pășune. Ele încep de la pășunea numărul unu și, până la sfârșitul sezonului, se întorc înapoi la unu sau poate chiar ajung la doi-trei, în funcție de an. Depinde cum plouă.”
Rolul oilor este legat direct de modul în care ferma gestionează pășunea. Bărbulescu spune că tocmai introducerea lor în acest sistem a dus, ulterior, și la dezvoltarea, în cantități mai mici, a unor produse din carne de miel.

Foto arhiva personală
„Produse din carne de miel avem mai rar. Cum am zis, tot pe partea de regenerativ, oile vin după vaci și ajută la refacerea pășunii. Și atunci am început din ce în ce mai mult să ne focusăm pe partea asta, pe cât mai multe produse pe care le putem produce în zona noastră, 100% naturale.”
Angus Farm este o fermă de tip boutique care crește bovine Black Aberdeen Angus în sistem 100% grass-fed. Potrivit lui Ștefan Bărbulescu, animalele sunt crescute liber pe pășune, iar pe timpul iernii sunt hrănite cu fân, lucernă și trifoi. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu amplu acordat G4Food.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți