Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Buzău anunță că, în prezent, la nivelul județului sunt active patru focare de tuberculoză bovină, dintre care două în gospodării ale populației și două în exploatații comerciale. Potrivit instituției, deși numărul focarelor este în scădere față de perioada anterioară, boala continuă să necesite o supraveghere atentă și aplicarea strictă a măsurilor sanitar-veterinare, notează Agerpres.
Conform unui raport al DSVSA Buzău, publicat de Prefectura Buzău, tuberculoza este o boală larg răspândită, întâlnită în special la bovine, dar și la păsări, porcine și unele populații de animale sălbatice.
În anul 2025 au fost înregistrate cinci focare în gospodăriile populației și trei în exploatații comerciale. Dintre acestea, cinci focare din gospodării au fost închise, iar la finalul anului au rămas active trei focare în exploatațiile comerciale.
În primele șase luni ale anului 2026, unul dintre focarele comerciale existente a fost închis, însă au apărut două suspiciuni de tuberculoză în gospodării. Potrivit DSVSA, boala va fi confirmată sau infirmată după finalizarea analizelor de laborator.
În exploatațiile comerciale au rămas active două focare. Unul dintre focarele declarate anterior a fost închis după ce toate bovinele cu vârsta de peste șase săptămâni au avut rezultate negative la două testări efectuate la intervale de cel puțin șase luni, după eliminarea ultimului animal pozitiv.
Reprezentanții DSVSA Buzău apreciază că evoluția epidemiologică este favorabilă și indică o reducere a numărului de focare, ca urmare a măsurilor de control și a supravegherii permanente.
„Evoluția generală indică o reducere a numărului de focare, ca urmare a aplicării măsurilor sanitar-veterinare și a supravegherii epidemiologice”, se arată în raportul instituției.
Autoritățile subliniază însă că menținerea acestei tendințe depinde de continuarea măsurilor de prevenție și de colaborarea dintre fermieri, medicii veterinari și instituțiile responsabile de controlul bolii.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți