Un oraș din Grecia domină clasamentul celor mai bune baruri din Europa. Atena ocupă primele două locuri în topul continental

Un oraș din Grecia domină clasamentul celor mai bune baruri din Europa. Atena ocupă primele două locuri în topul continental
FOTO: Dreamstime/SUA: Preţurile de consum au crescut în august mai mult decât se estima

Atena este noua capitală europeană a cocktailurilor, după ce a ocupat primele două poziții în prima ediție a clasamentului Europe’s 50 Best Bars 2026, realizat pe baza voturilor a peste 300 de experți din industria băuturilor din întreaga Europă, potrivit Mediafax.

Pe primul loc s-a clasat Line, un concept care îmbină restaurantul, crama, berăria, cafeneaua și cocktail barul într-un fost spațiu expozițional din cartierul Kato Petralona. Localul este apreciat pentru abordarea sa bazată pe fermentație și pentru folosirea integrală a ingredientelor, cu accent pe reducerea risipei alimentare.

Locul al doilea a revenit tot unui bar din capitala Greciei, The Bar in Front of the Bar, confirmând reputația Atenei ca una dintre cele mai dinamice destinații europene pentru mixologie.

Succesul Greciei nu se oprește aici. În clasamentul celor mai bune 50 de baruri din Europa mai apar încă patru localuri elene: Barro Negro (locul 13), Baba au Rum (14), The Clumsies (30), toate din Atena, și Gorilla, din Salonic, pe locul 33. Astfel, Grecia este țara cu șase reprezentante în topul european.

- articolul continuă mai jos -

Deși Londra rămâne orașul cu cele mai multe baruri în clasament, șapte la număr, urmată de Barcelona, cu șase, și Paris, cu cinci, performanța Atenei a fost cea care a atras atenția la gala desfășurată la Amsterdam, unde a fost prezentată pentru prima dată lista Europe’s 50 Best Bars.

Top 10 Europe’s 50 Best Bars 2026:

  • Line, Atena
  • The Bar in Front of the Bar, Atena
  • Locale Firenze, Florența
  • Sips, Barcelona
  • Himkok, Oslo
  • Little Red Door, Paris
  • Bar Nouveau, Paris
  • Mirror Bar, Bratislava
  • Paradiso, Barcelona
  • Connaught Bar, Londra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă