„Ioana Vitamina”, medicul-influencer care a intrat în vizorul CNA din cauza suplimentelor alimentare / „Practic, mie mi se interzice să vorbesc” / CNA: „Sub aparența educației, vă promovați ca firmă”

„Ioana Vitamina”, medicul-influencer care a intrat în vizorul CNA din cauza suplimentelor alimentare / „Practic, mie mi se interzice să vorbesc” / CNA: „Sub aparența educației, vă promovați ca firmă”
Captură foto Instagram

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis emiterea unor ordine de eliminare a unor materiale publicate pe Facebook, Instagram, TikTok și YouTube de medicul cunoscut în mediul online drept „Ioana Vitamina”, după ce a constatat că acestea încalcă prevederile referitoare la publicitatea făcută de personalul medical pentru suplimente alimentare.

Cazul ridică însă o problemă mai largă, într-o perioadă în care medicii, nutriționiștii și alți specialiști din domeniul sănătății sunt tot mai prezenți pe rețelele sociale: unde se termină educația medicală și unde începe promovarea comercială atunci când informațiile sunt oferite în cadrul unei colaborări cu un producător de suplimente?

Potrivit Paginademedia.ro, cazul Ioanei Vitamina a ajuns în atenția CNA în urma unei reclamații formulate de PRISA – Patronatul Român al Industriei Suplimentelor Alimentare.

Ce a decis CNA în cazul „Ioana Vitamina”

În ședința publică din 21 iulie 2026, CNA a analizat patru materiale audiovizuale publicate pe Facebook, Instagram, TikTok și YouTube pe conturile „Dr. Ioana Vitamina”, „ioanavitamina” și „Dr. Ioana”.

Consiliul a constatat încălcarea art. 153 alin. (2) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual și a decis emiterea unor ordine de a acționa împotriva conținutului considerat ilegal pentru materialele analizate.

- articolul continuă mai jos -

Articolul invocat de CNA prevede:

„Este interzisă difuzarea de publicitate şi teleshopping în care personal medical sau farmacişti recomandă ori avizează produse alimentare destinate minorilor, medicamente, tratamente medicale, produse homeopate, dispozitive medicale şi suplimente alimentare.”

CNA a precizat că textele integrale ale ordinelor vor fi disponibile pe site-ul instituției după redactarea și comunicarea lor către părțile vizate.

Medicul nu prezenta un anumit supliment, dar în clipuri apărea brandul Zenyth

Potrivit Paginademedia.ro, în materialele analizate medicul vorbea despre diferite suplimente și substanțe, precum magneziul sau vitamina D, fără să recomande explicit un anumit produs.

Problema identificată de membrii CNA a fost asocierea conținutului medical cu un brand comercial.

În timpul clipurilor apărea în mod repetat logo-ul companiei Zenyth, împreună cu mesajul „Mai multă educație, mai multă sănătate”, iar medicul era prezentat pe conturile sale drept „Ambasador Zenyth România”.

Reprezentanții companiei au contestat însă interpretarea potrivit căreia materialele ar reprezenta publicitate.

Avocatul: „Noi facem o educație sponsorizată”

Nicolae Dumitrașcu, avocatul Zenyth și al medicului, a respins în fața CNA ideea că materialele ar reprezenta publicitate și a susținut că proiectul urmărește educarea publicului în privința suplimentelor alimentare.

„Este un partener de educaţie Zenit pe care noi îl avem în vedere în ideea de a oferi publicului larg educaţie cu privire la aceste suplimente alimentare. Educaţia privind suplimentele alimentare reprezintă un interes public legitim. Nu facem decât să oferim publicului informări cu privire la aceste suplimente”, a declarat acesta, potrivit Paginademedia.ro.

Avocatul a susținut că publicul este expus unui volum mare de informații incomplete despre suplimente și că implicarea specialiștilor ar avea tocmai rolul de a oferi informații relevante consumatorilor.

„Aşa cum am explicat şi celor de la ANPC, consumatorii sunt expuşi zilnic unui volum foarte mare de informaţii incomplete. Apelând la diverse persoane de specialitate, inclusiv acest medic, încercăm pe cât putem să oferim informaţii de real interes oricăror persoane care doresc să apeleze la aceste suplimente alimentare.”

Acesta a descris proiectul drept o formă de „educaţie sponsorizată” și a contestat ideea că expertiza medicului ar reprezenta, în sine, un indiciu de publicitate.

„Expertiza doamnei doctor, din punctul nostru de vedere, nu este un indiciu de publicitate”, a afirmat Nicolae Dumitrașcu.

Argumentul central al apărării a fost că Ioana Vitamina nu a recomandat explicit produse Zenyth și nu și-a îndemnat urmăritorii să le cumpere.

„Să ne punem cu toţii întrebarea: Care sunt în mod concret pasajele considerate promoţionale din toate videoclipurile pe care le-aţi vizionat. Care sunt afirmaţiile considerate îndemnuri directe la consumuri pentru Zenith. În niciunul dintre aceste clipuri nu se spune: mergi şi consumă de la Zenith.”

Avocatul a recunoscut prezența elementelor de identitate ale companiei în materiale, dar a susținut că informațiile prezentate de medic rămân unele strict educaționale.

„Nu a recomandat niciodată: consumaţi bisglicinat de la Zenith sau vitamina C de la Zenith. Nu a prezentat un produs Zenit. Nu a formulat niciodată îndemnuri la cumpărare. Nu a realizat nicio comparaţie comercială între Zenith sau oricare altă firmă concurentă.”

Mircea Toma: Medicul era „lipit de o identitate comercială”

Mircea Toma, membru CNA, a atras atenția tocmai asupra asocierii dintre informația medicală și identitatea comercială afișată în material.

„Apariţia brandului Zenith afişată explicit ne face să bănuim că ar exista o relaţie între medicul care face o informare, dar care e lipit de o identitate comercială”, a spus acesta.

În opinia sa, principiul din spatele interdicției este tocmai separarea actului medical de interesele comerciale ale companiilor.

Monica Gubernat, membru CNA, a respins, la rândul său, argumentul potrivit căruia campania ar fi avut exclusiv un scop educațional.

„Dacă doreaţi să faceţi educaţie la modul serios, da, puteaţi să o luaţi pe doamna doctor, dar fără Zenith în spate. Sub aparenţa educaţiei, dvs vă promovaţi ca firmă”, a afirmat aceasta.

CNA: Publicul este condus spre un produs chiar dacă medicul nu spune „cumpărați”

Unul dintre cele mai interesante aspecte ale cazului este faptul că CNA nu și-a fundamentat poziția pe existența unui îndemn explicit de cumpărare.

Valentin Jucan, vicepreședintele CNA, a susținut că asocierea dintre explicațiile medicale și brandul afișat poate avea ea însăși caracter publicitar.

„Atâta timp cât doamna doctor vorbeşte despre stări ale unui pacient, despre posibile tratamente şi de ameliorări ale unor stări care de fapt se regăsesc în portofoliul de produse al Zenith, acelaşi Zenith, care este pe ecran, aceasta se numeşte publicitate subliminală.

Doamna doctor nu spune: Cumpăraţi acest produs. Ceea ce se întâmplă e că dânsa contextualizează şi lasă publicul să ajungă la concluzia că trebuie să cumpere ceva. Acel ceva se găseşte pe ecran”, a explicat acesta.

În opinia sa, situația reprezintă „publicitate subliminală”.

Ioana Vitamina acuză „bullying” și „bășcălie” în ședința publică a CNA

După decizia CNA, Ioana Vitamina a reacționat public și a criticat nu doar hotărârea Consiliului, ci și modul în care a fost discutată în timpul ședinței.

„Astăzi am fost subiect de bullying, de băşcălie pe româneşte, al unei instituţii din România”, a afirmat medicul.

Aceasta s-a referit, printre altele, la comentariile făcute în ședință în legătură cu pseudonimul „Ioana Vitamina”.

În fragmentul de ședință prezentat de medic în materialul său apar replici precum „Vitamina este numele sau prenumele sau pseudonim?” și „Vă recomand eu pe Gogu Urologu. Vă duceţi la el?”.

Ioana Vitamina a catalogat astfel de remarci drept nepotrivite și a susținut că au existat inclusiv „apropouri sexiste”.

„Domnul Gogu Urologu, Ioana Vitamina este un proiect educaţional. De aceea am ales un pseudonim pentru că vreau oarecare formă de intimitate, măcar cât se poate. Cum e posibil să ne pretăm la aşa ceva? Să facem shaming într-o şedinţă publică?”, a reacționat aceasta.

Medicul contestă și interpretarea potrivit căreia activitatea sa online ar reprezenta promovare comercială și spune că își îndeamnă urmăritorii să discute cu medicul înainte de a lua decizii privind suplimentele.

„Dacă ar fi intrat la mine pe profil şi s-ar fi uitat măcar la 10 videoclipuri, ar fi văzut că eu susţin ferm ca deciziile care privesc suplimentele alimentare să se ia împreună cu medicul curant”, a spus aceasta.

Ioana Vitamina susține că nu oferă „recomandări fixe” privind administrarea suplimentelor și consideră că decizia CNA ridică o problemă mai largă privind cine poate face educație medicală în mediul online.

„Cine reglementează educaţia? Cine are dreptul să vorbească pe internet despre lucrurile medicale? Că noi se pare că nu avem voie”, a afirmat medicul.

Aceasta interpretează decizia CNA ca pe o interdicție de a mai aborda subiectul suplimentelor:

„Practic, mie mi se interzice să vorbesc orice despre suplimente. Dar cine ar trebui să facă educaţie?”

Din comunicatul oficial al CNA nu rezultă însă că medicului i-ar fi fost impusă o interdicție generală de a vorbi despre suplimente. Consiliul precizează că a analizat patru materiale și a decis emiterea unor ordine de a acționa împotriva conținutului ilegal pentru respectivele materiale, după ce a constatat încălcarea art. 153 alin. (2) din Codul audiovizual.

Cazul ajunge și la ANPC

Cazul Ioanei Vitamina nu s-ar limita la intervenția CNA.

Potrivit Paginademedia.ro, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor ar fi amendat-o recent pe influenceriță cu 20.000 de lei.

Avocatul medicului și al Zenyth a făcut, de asemenea, referire în timpul discuțiilor de la CNA la explicațiile oferite anterior ANPC.

G4Food a solicitat clarificări autorităților cu privire la sancțiunile aplicate și la limitele în care personalul medical poate realiza conținut educațional despre suplimente alimentare. Vom reveni cu răspunsurile instituțiilor.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de dr.ioana (@ioanavitamina)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți