Îngrășământul viitorului? Un nou tip de fertilizant ajunge în SUA după succesul din Europa și promite să reducă costurile din agricultură

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Un îngrășământ obținut prin reciclarea urinei umane procesate și purificate începe să fie folosit și în Statele Unite, după ce a fost deja aprobat și utilizat în Elveția, Austria și Liechtenstein. Produsul, numit Aurin, este dezvoltat de compania elvețiană VunaNexus și promite să ofere plantelor azot, fosfor și potasiu, reducând în același timp risipa și dependența de îngrășămintele convenționale, potrivit FoodandWine.

Costurile tot mai ridicate ale îngrășămintelor îi obligă pe cercetători și pe producătorii din agricultură să caute alternative mai sustenabile. Una dintre cele mai neobișnuite soluții dezvoltate în ultimii ani începe să fie folosită și în Statele Unite, după ce a fost deja aprobată și testată în mai multe țări europene.

Proiectul a fost inițiat în urmă cu mai bine de zece ani în Africa de Sud, unde cercetătorii au căutat o soluție prin care urina umană să poată fi transformată într-un îngrășământ sigur și accesibil. Ulterior, tehnologia a fost dezvoltată de compania elvețiană VunaNexus.

Produsul se numește Aurin și este realizat de compania elvețiană VunaNexus. Fertilizantul este obținut prin reciclarea urinei umane, care este tratată și purificată astfel încât să păstreze nutrienții esențiali pentru plante, eliminând în același timp bacteriile, reziduurile de medicamente, hormonii și alți contaminanți.

Potrivit dezvoltatorilor, produsul nu are miros și oferă aceleași beneficii pentru plante ca îngrășămintele convenționale.

Cum este obținut fertilizantul

Urina umană conține în mod natural trei dintre cei mai importanți nutrienți pentru dezvoltarea plantelor: azot, fosfor și potasiu.

Ideea de a folosi deșeurile organice pentru fertilizarea terenurilor nu este nouă. De-a lungul istoriei, agricultura a utilizat diverse materiale naturale, de la guano (dejecții de păsări marine), resturi de pește, cenușă de lemn și oase, până la deșeuri organice tratate.

În cazul Aurin, procesul este însă mult mai complex.

Urina este colectată în pisoare fără apă sau în rezervoare speciale care separă acest flux de restul apelor uzate. Ulterior, lichidul trece printr-un proces biologic în care două tipuri de bacterii transformă amoniacul – responsabil de mirosul specific – în nitrați, păstrând în același timp nutrienții valoroși pentru plante.

„Amoniacul este cel care produce mirosul neplăcut. Odată ce este tratat, acesta dispare”, explică David de Chambrier, cofondatorul VunaNexus.

În etapa finală, lichidul este trecut prin filtre cu carbon activ pentru eliminarea reziduurilor de medicamente, hormonilor și altor poluanți, apoi este distilat de aproximativ 20 de ori pentru eliminarea excesului de apă și concentrarea produsului final. În plus, fertilizantul este complet pasteurizat înainte de utilizare.

„Are același efect ca alte îngrășăminte, este complet decontaminat și nu miroase”, spune David de Chambrier.

De ce este nevoie de astfel de soluții

Specialiștii spun că prețul îngrășămintelor pe bază de azot a crescut semnificativ în ultimii ani, pe fondul pandemiei și al conflictelor geopolitice care au perturbat lanțurile globale de aprovizionare.

Kang Sun, profesor de inginerie civilă și de mediu la Universitatea din Buffalo, afirmă că aceste evoluții au făcut ca fertilizanții tradiționali să devină considerabil mai scumpi pentru agricultori.

În același timp, cercetătorii atrag atenția că multe dintre resursele folosite astăzi pentru producerea îngrășămintelor nu sunt inepuizabile.

Rachel Meidl, director adjunct al Center for Energy Studies din cadrul Baker Institute for Public Policy al Universității Rice, explică faptul că recuperarea nutrienților din fluxurile de deșeuri poate reduce atât costurile, cât și impactul asupra mediului.

„În esență, fertilizanții sustenabili înseamnă recuperarea unor resurse valoroase care în prezent sunt pur și simplu aruncate”, spune aceasta.

Potrivit specialistei, urina conține exact nutrienții utilizați în îngrășămintele convenționale, însă în sistemele moderne de canalizare aceștia sunt eliminați odată cu restul apelor uzate.

Mai mult, fosforul este o resursă limitată la nivel mondial, iar producția îngrășămintelor pe bază de azot necesită cantități mari de energie și depinde de gazele naturale.

„Recuperarea nutrienților din deșeuri poate reduce dependența de resurse noi și poate crea sisteme agricole mai reziliente”, explică Rachel Meidl.

Fertilizantul este deja folosit în Europa

Aurin este aprobat pentru utilizare în Elveția, Austria și Liechtenstein, unde este folosit deja de autorități locale, companii și instituții de învățământ.

Printre utilizatori se numără orașele elvețiene Winterthur și Lausanne, dar și Centre de Formation Professionnelle Nature et Environnement, o școală agricolă din Elveția.

Compania pregătește acum extinderea utilizării în viticultură. Un program de cercetare desfășurat pe parcursul a trei ani va testa fertilizantul în podgoriile Universității Changins, una dintre cele mai prestigioase instituții dedicate vinului din Elveția.

În paralel, primele transporturi de Aurin au început deja să ajungă în Statele Unite.

Nu este singura inițiativă de acest fel

Aurin nu este singurul proiect care urmărește recuperarea nutrienților din urină.

În Marea Britanie, compania NPK Recovery produce fertilizanți din urina colectată la festivaluri, competiții sportive și alte evenimente, iar compania Oatly susține proiectul Pee for the Planet, care transformă urina în peleți fertilizanți.

Ce obstacole există

Dezvoltatorii spun că extinderea unui astfel de sistem depinde de existența infrastructurii necesare pentru colectarea separată a urinei.

David de Chambrier afirmă că mai multe cartiere, sedii de companii, bănci și clădiri de birouri din Paris, Geneva și Zürich au început deja să instaleze astfel de sisteme.

Rachel Meidl atrage însă atenția că succesul unei astfel de soluții depinde de întregul lanț – de la colectare și transport până la tratare, depozitare și distribuție.

„Beneficiile pentru mediu depind de eficiența întregului sistem, nu doar de produsul final”, spune aceasta.

La rândul său, Kang Sun subliniază că urina umană nu reprezintă nici pe departe cea mai mare sursă de nutrienți recuperabili.

„Dejecțiile provenite din zootehnie reprezintă o sursă mult mai importantă de azot, chiar dacă nu sunt la fel de spectaculoase din punct de vedere mediatic”, explică profesorul.

Un alt factor important rămâne acceptarea publicului. Specialiștii spun că, chiar dacă procesul tehnologic demonstrează că produsul final este sigur și eficient, percepția consumatorilor va influența ritmul în care astfel de fertilizanți vor fi adoptați pe scară largă. În cele din urmă, succesul unor astfel de soluții nu depinde doar de originea materiilor prime, ci de eficiența întregului sistem de colectare, tratare și reutilizare a resurselor.