În ultimele luni Uniunea Europeană a aprobat măsuri de reducere și simplificare a birocrației cu care se confruntă fermierii europeni pentru a accesa subvențiile agricole. Pentru sector, sau cel puțin pentru o parte a acestuia, ce s-a promis până acum nu e suficient. Cu două zile înainte de deschiderea secțiilor de votare din Ţările de Jos – și duminică în majoritatea țărilor europene – 500 de tractoare și peste o mie de fermieri, conform poliției, încurajați de organizații și partide de extremă dreapta, s-au adunat din nou pentru a spune nu Pactului Verde European și pentru a cere ca politicienii europeni să facă un pas înapoi în politicile de mediu pentru că, potrivit celor denunțate, amenință viitorul agriculturii europene, potrivit Rador Radio România.
“Am venit din Polonia pentru că știm că originea problemei noastre este la Bruxelles. Pentru că vrem să schimbăm, să schimbăm în profunzime, Pactul Verde și toate restricțiile care ne afectează fermele”, a afirmat polonezul Damian Murawiec în declarații raportate de agenția Reuters. Nu a fost singurul care a trecut granițele pentru a ajunge în inima instituțiilor europene și a-și manifesta nemulțumirea față de o politică de mediu pe care speră să o paralizeze începând de duminică. “Vrem să trezim oamenii înainte de alegerile (europene) să voteze în direcția corectă”, a răspuns un alt fost fermier olandez de lactate.
Deși unii au ajuns și în inima instituțiilor europene, cea mai mare parte a evenimentului de protest s-a desfășurat în jurul simbolicului Atomium, din cartierul Laeken, la marginea Bruxelles-ului, unde organizația olandeză de extremă dreaptă Farmers Defense Force (FDF), un grup fondat în 2019 de un fermier olandez pentru a lupta împotriva ocupării unei ferme de porci de către activiștii pentru drepturile animalelor, a reunit participanții la un eveniment susținut de Coordonatorul rural francez, legat de Regruparea Națională Franceză a Marine Le Pen, și Platforma spaniolă 6F, legată de Vox.
“Suntem împreună, uniți în lupta noastră împotriva nedreptăților pe care ni le aduc legislația rigidă și lipsa de înțelegere față de sectorul nostru”, a spus vicepreședintele FDF, Jos Ubels, care a recunoscut că “timpul a făcut imposibilă” strângerea zecilor de mii de protestatari pe care sperau să-i adune. Chiar și așa, pe lista vorbitorilor de la eveniment se numără reprezentanți ai partidelor de extremă dreaptă precum polonezul Lege şi Justiţie (PiS) – președintele acestuia, Jaroslaw Kazynski, s-a întâlnit cu câțiva fermieri -, Vlaams Belang din Flandra, Forumul pentru Democrație olandez și partidul polonez de extremă dreaptă Konfederacji. “Comisia Europeană și grupurile de presiune ‘verzi’ de la Bruxelles ne disprețuiesc fermierii europeni. Să schimbăm cursul politic al UE!”, a susținut fostul director al Frontex și candidat pe lista RN, Fabrice Leggeri.
Principalele organizații agricole de pe continent, începând cu puternicul Copa-Cogeca, le-au cerut membrilor lor să evite acest apel și marile organizații din Belgia, Ţările de Jos, Spania, Germania sau Italia au ales să nu participe. “Extrema dreaptă a alimentat fermierii cu minciuna că Europa și Green Deal sunt de vină pentru suferința lor. Un mic segment de fermieri a adoptat acele minciuni și a fost de partea extremei drepte. Suntem deschiși dialogului cu principalele sindicate ale fermierilor, dar cu siguranță nu cu activiștii de extremă dreapta care vor fi astăzi la Bruxelles”, a declarat ecologistul olandez și spitzenkandidat (șeful de listă) al Verzilor, Bas Eickhout, într-un comunicat.
Sursa: EL PERIODICO / Rador Radio România / Traducerea: Rodezia Costea