Cât de sănătoși sunt cartofii prăjiți în coajă? Medic: „Pot conține niveluri ridicate de contaminare cu metale grele și pesticide concentrate”

Cât de sănătoși sunt cartofii prăjiți în coajă? Medic: „Pot conține niveluri ridicate de contaminare cu metale grele și pesticide concentrate”
Există anumite pericole dacă gătim cartofii cu coajă FOTO Pexels

Unele restaurant au luat exemplul fast food și se grăbesc foarte tare, astfel că gătesc cartofii în coajă. Există unele riscuri pentru sănătate, a explicat medicul epidemiolog Emilian Popovici.

Cartofii care au încolțit sau care au o culoare verde pot conține în coajă solanină, un compus toxic care s-a dovedit a provoca probleme circulatorii și respiratorii, precum și dureri de cap, crampe musculare și diaree. Studiile au arătat că atunci când cartofii sunt fierți la peste 120 grade Celsius, produc o substanță chimică cunoscută sub numele de acrilamidă. Acest compus se găsește în materiale plastice, lipici, coloranți și fum de țigară. Acrilamida a fost legată de dezvoltarea mai multor tipuri de cancer. Acrilamida are proprietăți neurotoxice și poate avea un impact negativ asupra genelor și asupra sănătății reproductive”, spune Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie și conferențiar universitar, în cadrul Universității de Medicină din Timișoara.

O altă problemă este legată de îngrășăminte. “Cartofii crescuți în sol puternic fertilizat pot conține niveluri ridicate de contaminare cu metale grele și pesticide concentrate evident tot în coajă în mod deosebit! Cunoaștem noi proveniența cartofilor, i-am văzut cum erau înainte de preparare (verzi sau nu, cu colți sau fără colți ….)?”, se întreabă Popovici.

S-a mai încetățenit un obicei în restaurant, în mare parte tot din cauza vitezei: ridichi, castraveți și alte legume necurățate de coajă în salate. Unii invocă motivul că coaja conține vitamine, iar aspectul salatei e mai “vesel”.

- articolul continuă mai jos -

“Ați văzut cum se face spălarea acestor legume care vin direct din sol cu încărcătura microbiană aferentă, înainte de a fi servite ca salate? Că doar suntem în secolul vitezei… Nu mai spun de pesticide și alte cele care tot în coajă sunt prezente mai pregnant. Un om informat e un om câștigat. În rest, dincolo de informația primită fiecare face cum crede de cuviință când e vorba de propria sănătate”, a concluzionat Emilian Popovici.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă