60.000 de vizitatori aşteptaţi la salonul internaţional al vinului „Wine Paris” / Emmanuel Macron a inaugurat evenimentul luni

Vinul-roșu-efecte-asupra-longevității FOTO: Freepik

„Wine Paris”, principalul salon internaţional al vinului, a fost inaugurat luni de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, în contextul unor tulburări geopolitice şi climatice pentru acest sector, care speră să treacă peste furtună graţie vinurilor fără alcool şi noilor relaţii comerciale, informează AFP, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Preşedintele francez a tăiat panglica pentru prima dată la “Wine Paris”, cel mai mare târg profesional de vinuri din lume, potrivit organizatorilor săi. “Mă bucur să fiu aici alături de voi”, a spus Macron la sosire.

Ultima inaugurare prezidenţială a Vinexpo Bordeaux, predecesorul Wine Paris, a avut loc în 2015, de către Francois Hollande. Inaugurarea din 2026 vine într-un moment dificil pentru industria vinului. “Rămânem hotărâţi”, a răspuns un responsabil din sectorul vinului, atunci când şeful statului l-a întrebat dacă “moralul este bun?”

60.000 de vizitatori din întreaga lume, cumpărători, distribuitori, miniştri şi reprezentanţi ai Comisiei Europene, sunt aşteptaţi la acest eveniment, care reuneşte 6.200 de expozanţi. În plus, pentru prima dată, producătorii specializaţi în producţia de vinuri şi băuturi fără alcool vor avea propriul pavilion dedicat.

Momentul este unul dificil pentru acest sector, care se confruntă cu modificarea preferinţelor consumatorilor, schimbările climatice şi războaiele comerciale între Statele Unite, China şi UE.

Chiar în momentul în care Franţa lansează un nou program de ajutor pentru a îi ajuta pe viticultori să îşi defrişeze plantaţiile de viţa-de-vie, ca răspuns la supraproducţia de vin, exportatorii francezi vor prezenta marţi un raport comercial sumbru pentru anul 2025.

Potrivit Administraţiei vamale franceze, exporturile de băuturi au scăzut cu 7% anul trecut. Exporturile către Statele Unite, principala piaţă (cuprinzând în principal vinuri, şampanie şi băuturi spirtoase, în principal coniac), au scăzut cu 20%, ajungând la 3,2 miliarde de euro, un declin deosebit de pronunţat fiind înregistrat în special în cel de-al doilea semestru al anului trecut, în urma impunerii unor tarife americane de 10%, şi apoi de 15%, la băuturile alcoolice europene.

“Dacă ne uităm la situaţia actuală, vedem o mulţime de nori negri asupra industriei: scăderea consumului, schimbarea aşteptărilor consumatorilor… Dar, pe de altă parte, vedem pieţe care ar putea deveni esenţiale”, subliniază Rodolphe Lameyse, directorul societăţii Vinexposium, organizatorul Wine Paris. Potrivit acestuia, ediţia din 2026 are loc într-un moment de tensiuni geoeconomice accentuate. “Dar ne aflăm şi la o răscruce în ceea ce priveşte acordurile de liber schimb extrem de importante: Mercosur este o oportunitate, răspunde la nevoia de eliminare a barierelor vamale, dar şi a barierelor netarifare”, cum ar fi etichetarea sau recunoaşterea denumirilor protejate, a declarat directorul Vinexposium.

Lameyse a menţionat şi recentul acord comercial UE-India, care promite o reducere semnificativă a tarifelor la băuturile alcoolice europene. De asemenea, Lameyse a vorbit de măsurile de retorsiune luate în Canada, începând din 2025, împotriva băuturilor alcoolice americane, care au fost eliminate de pe rafturile magazinelor, ceea ce ar putea deschide această piaţă de miliarde de dolari pentru alţi producători.

La Wine Paris, cumpărătorii vor veni din Statele Unite, America Latină, Canada şi din alte părţi. Vor fi mai puţini vizitatori chinezi, din cauza apropierii Anului Nou Lunar, într-un context al unei pieţe interne lente.

Pentru prima dată, vizitatorii vor găsi “Be no”, un pavilion dedicat vinurilor dezalcoolizate şi băuturilor nealcoolice (în jur de şaizeci de expozanţi).”Această categorie îşi găseşte locul în aşteptările pe termen lung ale consumatorilor. Este datoria noastră, ca organizatori de evenimente, să le oferim spaţiul pe care îl merită”, spune Lameyse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *