Cote reduse pentru pescarii de pe braţul Chilia al Dunării (Tulcea), afectaţi de atacurile Rusiei asupra Ucrainei

pescuit ID 100591748 © Jenifoto406 | Dreamstime.com

Pentru prima dată de când Rusia a invadat Ucraina, pescarii români care-şi desfăşoară activitatea pe braţul Chilia al Dunării ar putea avea anul acesta cotele reduse la jumătate, a anunţat vineri, în timpul unei întâlniri cu pescarii, guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Bogdan Bulete, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Cererea a fost înaintată de Federaţia Organizaţiilor Producătorilor de Peşte din Delta Dunării (FOPPDD), iar unii pescari s-au plâns din cauza faptului că în unele perioade sunt peste 30 de cargouri şi barje pe Dunăre oprite chiar în plasele pescarilor, navele ferindu-se în sectorul românesc al fluviului de atacurile cu drone ale Rusiei împotriva Ucrainei.

“Nu se ţine cont de graniţă. Se umblă cum îi duce capul. Noi nu avem niciun sprijin şi n-ai cui să te plângi. S-au înjumătăţit capturile pe braţul Chilia al Dunării”, a declarat, pentru AGERPRES, Adrian Halchin, pescar din satul Periprava situat pe braţul Chilia al Dunării.

Pescarii, afectați de nave ucrainene

În timpul întâlnirii, preşedintele FOPPDD a menţionat că situaţia înregistrată pe braţul Chilia este similară cu cea din sectorul Tulcea-Grindu al Dunării.

“Este clar că e destul de greu de tras, iar pentru anul 2026, voi ţine cont de acest aspect. Voi lua în considerare înjumătăţirea cotei alocate doar pentru braţul Chilia”, a menţionat guvernatorul Rezervaţiei, Bogdan Bulete.

Din anul 2022, atunci când conflictul declanşat de Rusia în Ucraina a escaladat, pescarii tulceni s-au plâns din cauza numărul mare de nave din Ucraina care se feresc de dronele ruseşti în sectorul românesc al Dunării şi le distrug uneltele, aşa încât nu-şi pot face capturile alocate în fiecare an de Administraţia RBDD.

Dacă într-un an pescarii nu îndeplinesc capturile alocate de instituţia din subordinea Ministerului Mediului, ei riscă să rămână în anul următor fără permisul de pescuit comercial.

Conducerea Administraţiei RBDD s-a întâlnit, vineri, cu pescarii din judeţul Tulcea pentru stabilirea zonelor de pescuit la scrumbie în acest an, în timpul şedinţei guvernatorul făcând apel la aceştia să depună proiecte pentru atragerea fondurilor europene disponibile prin Programul pentru Acvacultură şi Pescuit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *