Cultura de wasabi (hreanul japonez) ar putea fi aclimatizată în Europa / O firmă din Irlanda a făcut în acest scop cercetări în fermele din Japonia

wasabi, sushi, Japonia, Irlanda foto: freshplaza.com

Compania irlandeză Beotanics, specializată în producția de plante aromatice, studiază, începând din 2015, cultura de wasabi (Wasabia japonica sau Eutrema japonicum), chiar în patria de origine a acestei plante, din care este preparat un sos asociat cu sushi. Planta vegeta, inițial, în stare sălbatică, dar micii fermieri locali din zona rurală Shizouka au cultivat-o și în grădinile lor, încă de acum 400 de ani, descoperindu-i virtuțile gastronomice și terapeutice, deopotrivă. De atunci, cultura de wasabi s-a răspândit în zona montană a Japoniei și a ajuns să cucerească bucătăria națională, apoi pe cea internațională. 

Proiectul de cercetare al Beotanics s-a desfășurat inclusiv în satul japonez pierdut în munți, Utogi, unde wasabi a fost cultivată pentru prima oară. O parte din infrastructura agricolă tradițională, veche de patru secole, este funcțională și în prezent, fiind bine întreținută de generațiile de cultivatori care s-au succedat în fermele locale.

Potrivit lui Pat FitzGerald, proprietarul Beotanics, citat de site-ul freshplaza.com, compania a lucrat cu una dintre aceste familii de fermieri specializate în wasabi, din Utogi: „Acum, după acești ani de studiu, au fost selectate unele soiuri de wasabi transmise de-a lungul generațiilor în această fermă, pentru a fi compatibile cu condițiile climatice din Irlanda. Pentru prima dată, istoria și cultura autentică a wasabi-ului japonez, de la producători locali, ar putea fi chiar aici, în Irlanda, după colț!”. 

wasabi, sushi, Japonia, Irlanda
foto:freshplaza.com/wasabi

În cursul anului 2019, după patru ani de la demararea proiectului de cercetare, Beotanics a sponsorizat o vizită la fermă a unui maestru fermier și crescător de wasabi japonez pentru a studia cultura wasabi. „Una dintre selecțiile fermierului a fost lansată la târgul IPM Essen 2024, câștigând premiul pentru cea mai bună legumă care poate fi cultivată pe balcon. Varietatea numită Wasabi Hana Utogi, selectată pentru înflorirea sa prolifică, și varietatea soră, Midori Utogi, selectată anul acesta pentru nuanța sa de un verde blând, care se va regăsi în sosul pentru sushi, vor fi, ambele, pe piață. În plus, activitatea de selecție europeană locală continuă pornind de la mii de răsaduri, care cresc acum din conservarea semințelor în cadrul  fermei japoneze de wasabi, timp de 11 generații.

Cultivarea de wasabi în Japonia are loc, însă, pentru mai mult decât celebra pastă de sushi, după cum afirmă FitzGerald: „Pețiolul de wasabi poate fi murat, apoi, mai putem obține o pastă proaspătă din wasabi dat pe răzătoare, iar pe cartofii dulci putem așeza o frunză proaspătă de wasabi. Da, trebuie să considerăm această plantă ca având mai multe virtuți, deoarece calitățile sale sunt din ce în ce mai recunoscute ca fiind benefice pentru sănătatea intestinelor și chiar la nivel cognitiv. Beotanics își finanțează în mod activ propria cercetare în utilizarea ingredientelor alimentare și pentru a afla impactul wasabi la o dietă sănătoasă”. 

Pentru a-și servi pe deplin clienții și pentru a dezvolta lanțul de aprovizionare al acestei culturi agricole foarte noi în Europa, Beotanics selectează propriile sale soiuri de wasabi, care sunt cultivate, experimental, în medii naturale diferite. 

„Acum putem oferi rizomi proaspeți, frunze, pețiol de frunze și flori în funcție de stadiile lor de dezvoltare”.

wasabi, sushi, Japonia, Irlanda
foto:pexels.com/wasabi

Compania se pregătește să ofere, pentru o clientelă extinsă, plante și licențe pentru utilizarea unor soiuri pentru producția locală de wasabi în toată Europa sau în afara continentului. Firma intenționează să poată furniza plante mature de diferite dimensiuni pentru a ajuta la stabilirea ofertei locale și pentru a evita lipsurile de aprovizionare. Cu aprovizionarea deja stabilită în Irlanda, partenerii comerciali nu vor duce lipsă de wasabi proaspăt. 

Viitorul wasabi arată promițător în climatul irlandez rece și umed înnorat, care ar putea permite producția la scară comercială. Beneficiile culinare și pentru sănătate ale acestei plante necesită o înțelegere suplimentară în dieta occidentală, consideră FitzGerald: „Wasabi nu este doar pentru sushi, are aplicații profunde în dieta modernă. La Beotanics, vom aduce mai multă inovație în categoria wasabi. , credem că avem o misiune combinată cu pasiune de a aduce wasabi unui public mai larg sub diferite forme pentru a ne asigura că wasabi proaspăt devine disponibil pentru toată lumea.”

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *