Dieta Mediteraneană va avea propria zi mondială, recunoscută de curând de ONU și care se va sărbători în fiecare an pe 16 noiembrie, informează cotidianul Il Sole 24 Ore.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Decizia vine în urma volutului de către Adunarea Generală ONU a unei rezoluții susținută de majoritatea statelor din bazinul Mării Mediterane, la propunerea Italiei. Este vorba de țări din Europa, Africa și Orientul Mijlociu, cu deschidere, direct sau indirect, spre bazinul Mediteranei: Croația, Cipru, Franța, Grecia, Portugalia, San Marino, Spania și Tunisia, Liban, Maroc.
Rezoluția este rezultatul unei lungi negocieri, încheiate pe 2 decembrie anul trecut, la New York, care a urmărit recunoașterea dietelor teritoriale sub aspectul securității alimentare, al protejării biodiversității și a tradițiilor. Acest lucru a fost reamintit și de reprezentantul permanent al Italiei la Națiunile Unite, Maurizio Massari, în prezentarea inițiativei.
„Mesajul instituirii unei Zile internaționale dedicate se propagă și în alte regiuni ale lumii, punând în evidență contribuția produselor locale și rolul pe care dietele tradiționale îl joacă în modelarea nu doar a sistemelor alimentare, ci a viitorului însuși al societăților”, a declarat acesta.
Inițiativa se înscrie în linia angajamentului Italiei pentru transformarea sistemelor agroalimentare globale și vine imediat după recenta recunoaștere a bucătăriei italiene ca patrimoniu mondial al umanității de către UNESCO .
Alegerea zilei de 16 noiembrie nu este nici ea întâmplătoare: coincide cu data la care dieta mediteraneană devenea și ea parte a patrimoniului cultural imaterial al umanității al UNESCO, în urmă cu 15 ani.






