foto: scotscoop.com
O ziaristă japoneză a încercat să suprindă într-o carte un tablou al risipei alimentare din Țara Soarelui Răsare și, documentând subiectul, a descoperit se strategii adoptă diferite lanțuri de retail pentru a limita această problemă. „The food we throw away: food loss, pandemic, and climate change” explorează felul în care lumea de astăzi încearcă să lupte cu risipa de alimente, în condițiile în care există încă zone unde populațiile suferă de foame, relatează portalul italian specializat My Fruit.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
În 2024, în Japonia s-a vorbit mult despre momentul când orezul a dispărut din supermarketuri, pentru ca apoi să reapară cu prețuri aproape dublate, în timp ce tone de orez bun de consum erau zilnic aruncate în fiecare zi.
Echivalentul a 53.000 de porții de mâncare se aruncă zilnic în lanțurile de retail japoneze
Rumi Ide descrie în lucrearea sa o instalație care transformă în furaje pentru porci resturile provenite din marile lanțuri de retail și magazinele universale din zona Tokyo: aproximativ 40 de tone de deșeuri alimentare pe zi, dintre care 8 tone doar de orez, echivalentul a 53.000 de porții. Paradoxul se naște și din norme foarte rigide: orezul alb prelucrat este clasificat drept „aliment proaspăt”, iar la puțin peste o lună de la data măcinării, multe lanțuri preferă să îl elimine în loc să continue să îl vândă, deși este încă bun de consum.
Ide propune o soluție simplă: să li se permită retailerilor să vândă orezul cu reduceri până la două luni de la măcinare, amintind că, pentru mulți consumatori, prețul contează la fel de mult ca „prospețimea maximă”.
Ehōmaki, un produs la modă care a ajuns să genereze risipă
Un alt exemplu de sursă de risipă pe care îl dă ziarista sunt cunoscutele ehōmaki, rulourile gigant de sushi considerate aducătoare de noroc pentru sărbătoarea Setsubun, devenite în câțiva ani un produs obligatoriu în magazinele de proximitate și marile magazine. Hiperoferta, explică Ide, a generat supraproducție: în 2023, aproximativ 2,56 milioane de ehōmaki, cu o valoare estimată la 1,28 miliarde de yeni, au rămas nevândute și au ajuns la gunoi.
Pandemia de Covid-19 a amplificat și ea risipa în moduri neprevăzute: odată cu închiderea bruscă a școlilor, laptele și pâinea destinate cantinelor au rămas fără desfacere și au fost adesea eliminate. Același lucru s-a întâmplat când marile magazine și-au închis porțile în timpul primului lockdown: furnizorii s-au trezit cu produse proaspete de care trebuia să scape cât mai repede.
Apoi, și Jocurile Olimpice de la Tokyo 2021 au produs și ele altă risipă: din aproximativ 1,2 milioane de pachete bentō pregătite pentru voluntari și personal, 20% (circa 300.000 de porții) nu au fost consumate.
În UK, supermarketurile elimină datele „best before” de pe unele produse
Din această perspectivă, a nivelului imens de risipă de alimente, ziarista critică obsesia japoneză pentru datele de expirare și „best-by”, în special pentru lapte și ouă. Companiile tind să fixeze marje foarte prudente pentru a se proteja, dar mulți consumatori aruncă produsul imediat ce trece ziua indicată, fără a folosi simțurile în a-l analiza.
Ide citează și experiențe europene în lucrarea sa. În Danemarca, de exemplu, unele companii tipăresc pe cutiile de lapte invitații explicite de a „avea încredere în cele cinci simțuri” înainte de a decide aruncarea unui aliment, în timp ce în Regatul Unit unele lanțuri mari au început să reducă sau să elimine datele „best before” de pe fructe, legume și lactate tocmai pentru a nu încuraja risipa casnică. În cinci ani, inițiative de acest tip au contribuit la reducerea cu 25% a risipei alimentare în Danemarca, mai spune ea.
Risipa alimentară și clima, costul ascuns
Cartea subliniază că risipa alimentară nu este doar o chestiune etică sau economică: incinerarea unor cantități enorme de alimente costă scump și emite volume mari de gaze cu efect de seră. Japonia are peste 1.000 de incineratoare, adică mai mult de jumătate din totalul mondial al acestor instalații. În care ard aproximativ 80% din deșeurile sale, un record printre țările OCDE. Arderea alimentelor, care sunt compuse în proporție de circa 80% din apă, necesită mult combustibil suplimentar și crește emisiile de CO2.
Conform FAO, Japonia este pe locul trei în lume la emisiile legate de risipa alimentară, după China și Statele Unite, iar în termeni globali de gaze cu efect de seră este pe locul cinci. Ide notează că acest impact specific al hranei aruncate este adesea ignorat în dezbaterea publică despre climă, deși este un front pe care și indivizii pot acționa rapid.
Presiunea asupra sectorului retail
Autorea niponă susține că reducerea risipei depinde și de schimbarea modului în care distribuția organizează sortimentele, comenzile și promoțiile. Într-un singur magazin de proximitate (convenience store), valoarea hranei aruncate anual este estimată la o medie de 4,68 milioane de yeni, iar multe lanțuri încurajează de fapt comenzile în exces, rambursând punctelor de vânzare o parte din costurile de eliminare (până la 30.000 de yeni pentru campaniile de final de an).
Acest lucru se traduce printr-o povară psihologică pentru cei care lucrează în magazine: conform unei anchete citate în carte, 40% dintre angajații magazinelor de proximitate care părăsesc locul de muncă indică drept cauză stresul de a fi nevoiți să arunce atât de multă mâncare încă bună. Șocul este deosebit de puternic pentru lucrătorii străini, care adesea înțeleg cu greu o gestiune a sistemelor comerciale care favorizează atât de mult risipa.
Revenirea la valorizarea hranei
Un pasaj din carte amintește că obligația de a indica datele de consum în Japonia are puțin peste 50 de ani: înainte, consumatorii erau cei care evaluau cu propriile simțuri dacă un aliment era comestibil sau nu. Ide nu îndeamnă la asumarea riscurilor privind siguranța, dar consideră folosirea datelor în orb reprezintă în fond o trădare a culturii japoneze, care a promovat dintotdeauna respectul pentru resurse, pentru producători și pentru cei care gătesc.
Concluzia ei este simplă și universală: „Fiecare dintre noi poate începe să facă ceva pentru climă reducând risipa de hrană”. Un mesaj care se adresează Japoniei, dar care este valabil pentru oricine merge la cumpărături.
