Amenzi de peste 4 milioane de lei, aplicate în decembrie de comisarii pentru protecția consumatorilor / Carne neconformă, ulei utilizat prea mult și ustensile neconforme, doar câteva dintre abaterile constatate

ANPC foto: economedia.ro

Autoritatea Naţională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat sancţiuni de aproximativ 4,23 milioane de lei, în urma unor controale naţionale efectuate în prima săptămână a lunii decembrie, şi au oprit activitatea a 13 operatori economici, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit unui comunicat al instituţiei, în perioada 2 – 5 decembrie, comisarii ANPC au verificat respectarea prevederilor legale privind protecția consumatorilor, controlând peste 1.600 de operatori economici din întreaga ţară.

Ca urmare a neconformităţilor constatate, comisarii ANPC au aplicat 839 de amenzi contravenţionale, în valoare de aproximativ 4,23 milioane de lei şi 702 avertismente. Totodată, au oprit definitiv de la comercializare produse neconforme de peste 504.000 lei şi alte produse în valoare de peste 419.000 lei.

Servicii sistate din cauza neconformităților

În plus, comisarii pentru protecția consumatorilor au dispus oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor în cazul a 13 operatori economici.

Principalele neconformităţi constatate au fost: prezenţa lichidului sangvinolent în ambalajul cărnii şi al organelor preambalate; utilizarea uleiului alimentar cu grad avansat de degradare termică; utilizarea echipamentelor, ustensilelor şi spaţiilor cu grad ridicat de uzură, cu depuneri grosiere de rugină şi impurităţi; utilizarea agregatelor frigorifice cu elemente de etanşare a părţilor mobile depreciate; comercializarea unor produse alimentare cu termen de valabilitate depăşit; lipsa afişării preţurilor şi a altor informaţii necesare pentru consumatori; lipsa informării corecte, complete şi precise a consumatorilor privind produsele alimentare oferite spre comercializare; comercializarea unor jucării care prezintă deficienţe de informare privind persoana responsabilă de punerea pe piaţă, precum şi lipsa avertismentelor obligatorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *