INS: Cantitatea de lapte de vacă pe care unitățile procesatoare au colectat-o în primul trimestru a crescut cu 4% / Importurile, mai mari cu 33,6%

INS: Cantitatea de lapte de vacă pe care unitățile procesatoare au colectat-o în primul trimestru a crescut cu 4% / Importurile, mai mari cu 33,6%
Sursa foto: Pixabay/Couleur

Unităţile procesatoare au colectat de la exploataţiile agricole şi de la centrele de colectare, în primele trei luni din 2024, o cantitate de lapte de vacă în creştere cu 3,9% faţă de intervalul similar din anul anterior, conform datelor publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS), transmite Agerpres.

Astfel, în perioada 1 ianuarie – 31 martie, anul curent, cea mai mare creştere a producţiei a fost înregistrată la unt (+17,3%).

În acelaşi timp, cantitatea de lapte brut importată de către unităţile procesatoare s-a majorat cu 33,6%, de la un an la altul.

La nivelul lunii martie 2024, faţă de luna corespunzătoare din 2023, cantitatea de lapte de vacă pe care unităţile procesatoare au colectat-o a crescut cu 2,4%. Cea mai mare creştere a producţiei s-a consemnat tot la unt, respectiv de 18,8%.

Totodată, cantitatea de lapte brut importată de către aceste unităţi specializate în procesare a înregistrat o creştere de 32,2%, comparativ cu luna martie a anului precedent.

Potrivit sursei citate, de la o lună la alta (martie vs februarie 2024), unităţile procesatoare au colectat cu 12,3% mai mult lapte de vacă, iar untul a fost în topul produselor cu cea mai mare creştere a producţiei (+14%).

- articolul continuă mai jos -

Pe de altă parte, producţia de lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) a consemnat o scădere de 2,1%.

În martie 2024, cantitatea de lapte brut importată de către unităţile procesatoare a crescut cu 2,9%, faţă de luna februarie a aceluiaşi an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți