FOTO: Freepik
Lumânările de pe tort nu au apărut dintr-un simplu joc de petrecere, gestul are origini vechi. Mulți istorici spun că lumina, focul și aerul erau considerate legături cu divinitatea. Suflarea peste flacără era un mesaj tăcut, o rugăciune trimisă spre cer. Astăzi, tradiția este globală, dar a pierdut din sacralitate. Păstrează, totuși, simboluri vechi de mii de ani, conform nationalgeographic.com.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Originea acestui gest este deseori atribuită Greciei antice. Artemis, zeița lunii, era celebrată prin ofrande rotunde, copturi care aveau formă de lună. Unele teorii spun că se aprindeau lumânări, iar flacăra trimitea rugăciuni spre zeiță. Era o ceremonie pentru protecție, un fel de binecuvântare lunară.
Focul avea rol sacru în mai multe culturi, fiind parte din ritualuri casnice. De altfel, și în satul tradițional românesc existau multe ceremonii și ritualuri care foloseau focul.
În ceremoniile publice s-a răspândit încă în Roma antică, dar romanii au transformat-o. Au folosit torturi rotunde la aniversări și au introdus lumânări în petreceri private, în special la sărbătorile aristocraților.
Trecerea în lumea creștină
Creștinismul timpuriu a respins aniversările, fiind considerate păgâne. Motivul era acela că ar concentra atenția pe individ, nu pe divinitate. Dar lumânările au rămas în biserici, unde onorau sfinții și reprezentau sufletele oamenilor. Cu timpul, practica festivă revine în casele elitei, dar fără legătură cu ritualurile religioase.
În secolul al XVII-lea, protestanții aduc o schimbare. Ziua de naștere devine reper personal, apare celebrarea modernă, cu tort, cu familie, cu lumânări care protejează copiii de spirite rele.
Cercetătoarea Margit Grieb explică fenomenul Kinderfest. Copiii erau vulnerabili în ziua aniversară, spiritele rele puteau lovi, iar lumina era un scut simbolic. Lumânările ardeau toată ziua, existând credința că fumul ducea dorințele spre cer.
Scriitorul Johann Wolfgang von Goethe descrie un moment esențial. În secolul al XVIII-lea, la palat, tortul său era acoperit de lumânări. Ritualul era deja răspândit în casele protestante, fără încărcătură religioasă, dar cu sens personal.
Simbolismul suflatului în lumânări
Respirația era considerată suflet, iar suflarea stinge flacăra. Gândul devine dorință, trecerea într-o altă etapă de viață. Lumânările au început să fie numărate, câte una pentru fiecare an trăit. Și o lumânare suplimentară, un simbol pentru viitor, o speranță.
În Elveția, în secolul XIX, cercetătorii descriu ritualul complet: tort, lumânări, suflat, apoi servirea desertului. Nu există mențiuni religioase, tradiția era deja domestică și festivă.
De la Europa la globalizare
Germania duce tradiția în Statele Unite, unde imigranții o păstrează în comunitățile lor. Ziarele de limbă germană anunțau Kinderfest în orașele americane. În prima parte a secolului XX, aniversarea cu tort devine normă socială. Se produce masiv, magazinele vând seturi de lumânări. Mass-media face restul. În 1931, un scurtmetraj Disney, The Birthday Party, popularizează imaginea. Cultura pop preia tradiția. Apar reviste, cărți poștale, reclame cu această temă
După al Doilea Război Mondial, influența americană o răspândește global. Japonia adoptă rapid obiceiul, după care urmează alte regiuni. Ziua de naștere devine un export cultural puternic.
Tradiția și-a pierdut dimensiunea mistică, dar păstrează semnificația luminii. Viață, protecție, dorință, rădăcini vechi, ritualuri discrete. Sunt adevărate urme ale istoriei.
Acest gest simplu ascunde o poveste lungă. Un tort aprins a fost, cândva, o rugăciune către zei. O invocație pentru sănătate. O protecție împotriva răului. Astăzi, este joc și bucurie, socializare și familie, dar tradiția continuă în fiecare an, în fiecare flacără stinsă dintr-o singură suflare.
