În jur de 180 de kilograme de păstrăv curcubeu au fost vândute în judeţul Buzău cu o zi înainte de Intrarea Maicii Domnului în Biserică, dată la care credincioşii rememorează momentul în care Fecioara Maria a fost dusă de către Sfinţii şi Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana la Templu, prima zi de dezlegare la peşte în postul Crăciunului, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
În ultimele zile, păstrăvăria Lunca Bâscii din localitatea Calvini, aflată în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva, a înregistrat vânzări ridicate, în contextul în care, vineri, creştin ortodocşii sărbătoresc Intrarea Maicii Domnului în Biserică.
Doar pe parcursul unei zile, vânzările s-au ridicat la nivelul unei săptămâni, iar cererea este aşteptată să crească şi în perioada imediat următoare.
“În data de 20 noiembrie am vândut în jur de 180 de kilograme, în mod normal se vindeau în jur de 150 de kilograme pe săptămână, maximum 200, joi s-au vândut 170-180 de kilograme. Vânzările au crescut semnificativ. Se preconizează ca vânzările să crească din ce în ce mai mult, cu certitudine şi în weekend vor fi tot aşa la un nivel crescut, faţă de perioada anterioară.
Vânzările mari sunt puse pe seama faptului că este postul Crăciunului şi se mănâncă peşte. Cantitatea de peşte este suficientă, iar la nivel de an, în luna decembrie vânzările sunt semnificative, fiind perioada sărbătorilor, iar oamenii vin să cumpere un peşte mai de calitate”, a declarat şeful Ocolului Silvic Cislău al Romsilva, George Tăicuţu.
Clienți, nu doar din Buzău
Cei mai mulţi dintre clienţi sunt din judeţul Buzău, dar sunt şi persoane aflate în tranzit care au aflat despre păstrăvărie, inclusiv din zone piscicole de tradiţie.
“Majoritatea clienţilor sunt din zonă şi din judeţ, dar sunt şi clienţi aflaţi în tranzit sau, spre exemplu, din judeţul Brăila care vin să cumpere peşte de aici. Pentru noi a fost ceva uimitor, Brăila este o zonă piscicolă, dar vin şi cumpără de aici”, a mai precizat acesta.
Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului aminteşte de aducerea în templul din Ierusalim a copilei de trei ani, care avea să fie Maica Domnului Iisus Hristos.
“În calendarul Bisericii Ortodoxe, pe data de 21 noiembrie în fiecare an se prăznuieşte una din sărbătorile închinate Maici Domnului, Intrarea Maicii Domnului, Sfânta Fecioară Maria în biserică. Este prima dezlegare la peşte în postul Crăciunului şi de aceea creştinii aşteaptă cu multă bucurie sărbătoarea în sine, că nu stă în mâncare, ci faptul că ne întâlnim cu Dumnezeu în liturghie, în biserică, aceasta este cea mai mare bucurie a unei sărbători religioase”, a declarat, pentru AGERPRES, preotul Mihail Milea, preşedintele Fundaţiei “Sf. Sava” Buzău.

foto: pastravaria-ozana.ro





