Clubul Fermierilor Români (CFRO) a lansat oficial cea de-a cincea serie a programului de perfecționare managerială „Antreprenor în Agricultura 4.0”, un program considerat unic la nivel național și creat pentru a sprijini formarea continuă a administratorilor de ferme. Conceput ca o platformă de învățare aplicată, programul integrează informații din economie, tehnologie, management, legislație și sustenabilitate, oferind participanților instrumente moderne pentru luarea deciziilor strategice.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Cursanții vor avea acces la sesiuni interactive, analize de date și studii de caz reale, care transformă teoria în soluții aplicabile în dezvoltarea unei afaceri agricole, conform unui comunicat transmis de CFRO.
Un program adaptat agriculturii moderne
Programul urmărește perfecționarea managerială a fermierilor români, punând accent pe creșterea competitivității și pe identificarea unor indicatori noi, necesari tranziției către modele de business sustenabile. Structura cursurilor include tendințele actuale privind digitalizarea, reglementările de mediu, dar și ultimele noutăți din Cadrul Financiar Multianual și Reforma Politicii Agricole Comune.
„Agricultura românească are nevoie de lideri care să înțeleagă atât complexitatea reglementărilor europene, cât și oportunitățile pe care le oferă digitalizarea și inovația. Programul Antreprenor în Agricultură 4.0 reprezintă angajamentul nostru de a forma o generație de manageri agricoli capabili să conducă ferme competitive și sustenabile. Investiția în educație și perfecționare continuă este cheia pentru creșterea competitivității sectorului agroalimentar național”, a declarat Florian Ciolacu, Director Executiv Clubul Fermierilor Români.
La rândul său, Bogdan Chiripuci, Manager Program, subliniază importanța accesului la informații actualizate: „Competitivitatea în domeniul agroalimentar nu este un obiectiv greu de atins atunci când ești informat despre reglementările europene și înțelegi cum să le transformi în avantaje pentru afacerea ta. Programul nostru îi învață pe participanți să fie rezilienți, să anticipeze schimbările din piață și să identifice acele pârghii strategice care fac diferența între o fermă care supraviețuiește și una care prosperă. Seria a V-a vine cu un curriculum actualizat care reflectă exact această filozofie: informația potrivită, la momentul potrivit, transformă orice provocare într-o oportunitate de creștere”.
Structura programului
Cursurile se vor desfășura atât în București, cât și la Predeal, combinând teoria cu practica. Participanții vor avea acces la studii de caz relevante și la exemple concrete de gestionare a fermelor în contextul actual.
Componenta practică include sesiuni desfășurate direct în fermele cursanților, încurajând schimbul de idei, experiențe și bune practici din diferite zone agricole ale țării. Această abordare este considerată esențială într-o perioadă în care adaptabilitatea și implementarea noilor trenduri sunt necesare pentru generarea de cashflow și menținerea unei profitabilități minime.

Condiții de participare
Programul se adresează profesioniștilor din domeniul agroalimentar care au minimum cinci ani de experiență managerială la nivel de fermă și/sau sunt absolvenți ai programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”.
Clubul Fermierilor Români este o organizație dedicată sprijinirii și reprezentării fermierilor din România, prin programe de formare, platforme de networking și instrumente menite să crească competitivitatea sectorului agroalimentar. Prin inițiative precum „Antreprenor în Agricultura 4.0”, Clubul contribuie activ la modernizarea și profesionalizarea agriculturii românești.

FOTO: Dreamstime





