O fermă de creştere şi îngrăşare a suinelor din localitatea Însurăţei, judeţul Brăila, a fost sancţionată cu amendă în valoare de 50.000 de lei de către Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Brăila, pentru depăşirea capacităţii autorizate de funcţionare, a anunţat, luni, instituţia, transmite Agerpres.
Controlul a fost efectuat de o echipă de comisari de mediu în urma unei sesizări transmise de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila, referitoare la îngroparea cadavrelor de suine ca urmare a apariţiei unui focar de pestă porcină africană în exploataţie.
„În timpul controlului s-a constatat că efectivul de suine înregistrat la data de 01.09.2025 în sistemul naţional era de 2.617 capete, depăşind astfel capacitatea autorizată de autoritatea competentă de mediu ANMAP Direcţia Judeţeană Brăila”, a transmis Garda de Mediu Brăila.
Pentru nerespectarea prevederilor autorizaţiei de mediu, operatorul economic a fost sancţionat contravenţional cu 50.000 lei, conform OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți