Rețetele Juanitei | Cea mai simplă salată din două tipuri de ridichi ușor murate și ceapă caramelizată/ Folosiți-o ca garnitură la felul principal sau la o cină ori prânz la pachet

salata ridichi Foto: Kaufland

Alimentele fermentate și cele murate rapid au ajuns la modă după ce varza coreană chimchi a „rupt” rețele sociale. Deși românii consumă murături din vremuri ancestrale, această practică a murării rapide a legumelor nu este ceva uzual în bucătăriile românești. Astăzi vă propun o salată din ridichi (negre și roșii) și ceapă caramelizată.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Legume fermentate sau murate/ Diferențele de proces

Fermentația lentă, realizată în saramură (apă cu sare, fără oțet), este de departe metoda superioară pentru sănătate, deoarece transformă legumele în alimente bogate în probiotice vii. Aceste bacterii benefice sunt esențiale pentru echilibrul florei intestinale, acționând ca un scut natural care întărește imunitatea și optimizează digestia. Prin acest proces natural, nu doar că se mențin vitaminele inițiale, dar se creează și acid lactic, care îmbunătățește biodisponibilitatea nutrienților și conferă murăturilor un gust complex și profund acrișor. Astfel, legumele fermentate lent devin un aliat direct al sănătății sistemului digestiv.

Pe de altă parte, murarea rapidă, care implică adăugarea de oțet, oferă beneficii diferite, concentrate mai mult pe gust și conservare. Deși legumele își păstrează fibrele dietetice și majoritatea vitaminelor inițiale, murăturile cu oțet nu conțin culturi probiotice vii. Oțetul este un conservant eficient, iar unii susțin că acesta poate contribui la reglarea glicemiei și la controlul greutății. Cu toate acestea, murăturile rapide sunt utilizate în principal pentru gustul lor puternic acru și pentru a adăuga o textură crocantă preparatelor.

Ingrediente pentru salată ridichi

1-2 ridichi negre (în fucnție de mărime)

5-6 ridichi roșii

50 de g de ceapă caramelizată

Această rețetă folosește o marinadă pe bază de oțet și este perfectă pentru a mura rapid diverse legume cu textură dură  precum ridichi, castraveți, ceapă, morcovi, varză etc.: 1 cană de apă, o jumătate de cană de oțet alb (de preferat de 9%), o jumătate de lingură rasă de sare neiodată și 2 linguri de zahăr (pentru a echilibra gustul). Adăugați și piper și alte condimente după gust.

Preparare

Spălați, curățați și dați pe răzătoare ridichiile, apoi lăsați-le pentru 24 de ore în sosul de murat.

Preparați sosul, amestecând apa, oțetul, sarea, zahărul și piperul. Aduceți amestecul la punctul de fierbere și lăsați-l să clocotească un minut, amestecând până când sarea și zahărul sunt complet dizolvate. Turnați marinada fierbinte direct peste legume, asigurându-vă că lichidul le acoperă.

Înainte de servire scurgeți excesul de lichid și completați cu ceapa caramelizată, vezi aici cum se prepară.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *