Grupul de restaurante TOMCAT Hospitality are în plan investiții de 12-14 milioane de euro în 2026, majoritar în Marketta Food Hall, proiectul dezvoltat de One United Properties în One Gallery, pe locul fostei hale Ford, care a trecut printr-un proces de reconversie urbană, notează Economedia.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Compania se află pe ultima sută de metri pentru deschiderea celui mai mare food hall din Europa de Est. TOMCAT Hospitality va opera zona de gastronomie și a închiriat în integralitate suprafața de 6.700 de metri pătrați. O parte din aceasta va fi subînchiriată.
„Deschiderea va fi cu siguranță anul viitor. Sperăm că va fi primăvara anului viitor, înainte de vară”, spune CEO-ul TOMCAT Hospitality.
Una dintre surprizele Marketta Food Hall este un mic speakeasy member club, bar ascuns inspirat din perioada prohibiției, situat la subsolul food hall-ului.
„Va fi cu circuit restrâns și va face practic diferența între un food court de mall și un food hall în adevărat sens al convântului. Oamenii într-un food hall au atât mic dejun, cât și prânz, cât și cină, cât și un bar”, a explicat Cătălin Gheorghe.
Food hall-ul va avea cel mai mare bar central din România, cu 1.500-1.700 de locuri, iar locația va fi de asemenea operate de TOMCAT Hospitality.
„Vom avea în hală cel mai mare bar central din România, în care oamenii vor veni să simtă atmosfera, un loc vibrant cu 1.500-1.700 de persoane în același timp care vor consuma atât food, cât și alcool sau soft drinks. Nu se va numi într-un fel, nu e un concept pe care îl facem să-l replicăm în altă parte. Va fi pur și simplu barul central al Marketta”, a spus CEO-ul.
TOMCAT Hospitality va aduce în Marketta Food Hall unele branduri proprii – Treevi, Fabrica de Ciorbe, Bao House și Sagakura – dar totodată va franciza trei branduri internaționale. Numele unuia dintre ele este deja public – Em Sherif Café, originar din Beirut.
„Este unul dintre cele mai bune restaurante libaneze din lume. (…) În momentul de față suntem francizați pentru brandul românesc de deserturi și o să fim francizați și pentru Em Sherif Café și pentru alte două branduri cel puțin la fel de mari ca Em Sherif care vor fi prezente în conceptul Marketa Food Hall”, a adăugat Cătălin Gheorghe.
Grupul TOMCAT Hospitality a ajuns la afaceri de 15 milioane de euro în 2024 cu circa 200 de angajați și aproximativ 45 de locații în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța.