Pompierii intervin, vineri seară, pentru a stinge un puternic incendiu care a cuprins o hală destinată creşterii puilor din judeţul Satu Mare. Hala principală arde generalizat pe întreaga sa lungime, iar în proximitate se află şi alte construcţii industriale, dar nu sunt păsări în interior, transmite News.ro.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
”În această seară, în jurul orei 19:09, dispeceratul ISU Satu Mare a fost alertat cu privire la izbucnirea unui incendiu la o hală industrială destinată creşterii puilor, situată în localitatea Medieşu Aurit. Din informaţiile primite, în interiorul halei nu se aflau animale în momentul izbucnirii incendiului”, a transmis, vineri seară, ISU Satu Mare.
Imediat, la faţa locului au fost direcţionate 3 autospeciale de stingere cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare, precum şi echipaje ale Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Medieşu Aurit şi Apa.
”Potrivit informaţiilor de la faţa locului, hala principală arde generalizat pe întreaga sa lungime, iar în proximitate se află şi alte construcţii industriale. Echipajele acţionează pentru limitarea propagării flăcărilor la halele învecinate. În jurul orei 19:34, s-a decis suplimentarea forţelor de intervenţie. Astfel, au fost mobilizate autospeciala AT10000 de la Secţia Negreşti-Oaş şi echipaje ale SVSU Odoreu”, au precizat pompierii.
Intervenţia este în dinamică, iar misiunea principală este localizarea incendiului şi prevenirea extinderii acestuia la clădirile adiacente.
Nu au fost raportate victime până la acest moment.