China, deja cel mai mare cumpărător de soia din lume, își remodelează strategiile comerciale și intră tot mai activ în piața internațională a uleiului de soia.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Țara asiatică își intensifică exporturile acestui produs, impulsionată de cererea globală în creștere pentru biodiesel, ceea ce îl face suficient de atractiv pentru a fi vândut în străinătate.
În paralel, Beijingul testează pentru prima dată importuri de făină de soia din Argentina – o schimbare semnificativă față de fluxurile comerciale tradiționale, bazate pe importul de boabe de soia și procesarea acestora în hrană pentru animale pe plan intern. Ambele mișcări, deși limitate ca volum, marchează o diversificare strategică a aprovizionării și ar putea reduce dependența de soia americană, în eventualitatea prelungirii tensiunilor comerciale cu Washingtonul.
Principalele piețe: Coreea de Sud, Malaezia și India
În primele șase luni ale anului 2025, China a exportat cel puțin 127.000 de tone de ulei de soia, mai mult decât în întreg anul 2024. Principalele destinații sunt Coreea de Sud, Malaezia și India, piețe unde cererea pentru ulei comestibil rămâne solidă.
„Creșterea exporturilor este determinată de nevoia Chinei de făină de soia, în timp ce alte țări au nevoie de ulei de soia”, au explicat analiștii de la Guotai Junan Futures Co., subliniind că această tendință reflectă o „reechilibrare globală a cererii și ofertei pe piața uleiului vegetal”, potrivit ukragroconsult.com
Cererea internațională pentru ulei de soia este alimentată în special de industria biocombustibililor din SUA, unde aproape jumătate din producția internă este destinată fabricării motorinei regenerabile. În același timp, prețurile mai ridicate și constrângerile de producție din Brazilia și Argentina limitează oferta suplimentară din America de Sud, oferind Chinei un avantaj competitiv.
Rezervele comerciale ale Chinei au crescut cu 70%
Pe piața internă, China se confruntă cu o situație inversă: stocuri record de ulei de soia. Potrivit companiei de consultanță Mysteel din Shanghai, rezervele comerciale au crescut cu 70% din luna mai, ajungând la 1,12 milioane de tone.
Concasorii chinezi procesează cantități mari de boabe pentru a asigura aprovizionarea cu făină de soia necesară zootehniei, ceea ce creează un excedent de ulei – o oportunitate rară pentru o țară cunoscută în mod tradițional ca importator net al acestui produs.
China vinde ulei de soia în India mai ieftin decât Brazilia
Pentru a câștiga cotă de piață, China a început să vândă ulei de soia în India cu o reducere de 20 de dolari față de prețurile braziliene. În plus, avantajul logistic este semnificativ: transporturile din China ajung în India în două-trei săptămâni, comparativ cu cele peste șase săptămâni necesare livrărilor din America de Sud.
Pe segmentul de făină de soia, China explorează noi canale de aprovizionare. Bunge Global SA a vândut recent cel puțin două transporturi către cumpărători chinezi, marcând primele achiziții directe din Argentina. Acest pas ar putea oferi Chinei mai multă flexibilitate în gestionarea prețurilor și a stocurilor, reducând presiunea asupra importurilor din SUA.
Impactul asupra pieței globale
Strategia Chinei de a-și consolida poziția ca exportator de ulei de soia și de a diversifica sursele de făină de soia are potențialul de a influența semnificativ echilibrul pieței mondiale.
Pe termen scurt, exporturile chineze suplimentare ar putea tempera creșterea prețurilor internaționale la uleiul de soia, în special în Asia, unde țări precum India și Malaezia caută surse mai rapide și mai accesibile. În schimb, presiunea asupra pieței de făină de soia ar putea crește, pe fondul competiției pentru materii prime bogate în proteine, în contextul creșterii costurilor de producție în America de Sud.
În SUA, unde aproape jumătate din uleiul de soia este folosit pentru biodiesel, eventuala scădere a prețurilor pe termen scurt ar putea sprijini industria de energie regenerabilă, dar ar putea pune presiune pe marjele fermierilor și procesatorilor.
Pe termen lung, dacă China continuă să își reducă dependența de soia americană și să-și extindă exporturile, fluxurile comerciale tradiționale ar putea fi redefinite. Brazilia și Argentina, în ciuda poziției dominante pe piața globală, ar putea pierde cote de piață în favoarea unui competitor pe care, până recent, îl percepeau strict ca importator.