Ardeii sunt unele dintre cele mai ușor de congelat legume. Te pasionează grădinăritul și ai vrea să valorifici producția de legume ale verii în afară de suc de roșii și, eventual, zacuscă? Sau ești chiar dispus să cumperi legume de sezon produse local ca să ai congelatorul plin iarna?
În acest caz, ardeii sunt răspunsul, sau unul din ele. Nu doar că sunt simplu de congelat, dar îi poți folosi peste iarnă pentru a aromatiza multe preparate. Investiție minimă cu maxim de folos.
Ardeii și ceapa sotate împreună sunt o garnitură extrem de gustoasă pe lângă hamburgeri, hot-dog-uri, cârnați și fripturi iarna. Sau chiar pe lângă cartofi, orez sau fasole, preparate simplu. În plus, ele pot fi adăugate, după caz: într-o bază pentru supe și ciorbe, în sosuri sau mâncăruri scăzute, într-un mix de legume pentru un stir-fry rapid etc.
Dar cum congelezi ardeii pentru iarnă, mai exact? Ai nevoie doar de un tocător, un cuțit și pungi alimentare și puțin timp. Sunt, poate, leguma cea mai puțin cronofagă: trebuie doar să îi spălăm, curățăm de cotor și semințe, tăia și așeza în pungi. Apoi, o dată congelați, se gătesc direct din congelator, fără a-i decongela.
Începem prin a aduna ardeii care se califică la congelare: cei mai bine copți și mai prospeți și în stare bună. Apoi, pașii următori sunt:
Spălăm ardeii în apă rece pentru a îndepărta murdăria. Ideal, cu o seară înainte de a-i congela. Apoi îi scurgem și lăsăm pe un prosop curat, sau mai multe, să se usuce bine peste noapte.
A doua zi, tăiem cozile, scoatem semințele și membranele din interior. Sunt resturi perfecte pentru compost.
Tăiem acum ardeii în forma pe care o preferăm, în funcție de utilizarea viitoare. Cuburi mici, potrivite pentru sosuri și supe, sau julienne, pentru stir-fry. Merg și tocați mărunt sau dați pe răzătoare sau trecuți printr-un mixer, dacă vrem să-i folosim ca adaos aromatic în diferite preparate.
Așezăm ardeii tăiați direct în pungi pentru congelator, întinse pe o suprafață plată, ca să se poată suprapune frumos în congelator. Altenativa sunt caserolele de plastic închise etanș, dar ocupă ceva mai mult loc. Important este ca aerul să nu poată pătrunde în interior, indiferent dacă folosim pungi sau caserole.
O metodă alternativă este aceea de a întinde ardeii tăiați pe o tavă cu suprafață mare care încape în congelator, astfel încât ardeii să nu se atingă între ei. Pe care o dăm la congelator astfel până când ardeii devin tari, după care îi transferăm în pungi de congelator, eliminând aerul sau folosind ambalare vidată. Această metodă permite ca ardeii să nu se lipească între ei și să rămână compacți, însă necesită mai mult timp și energie.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți