Decesele cauzate de cancerul asociat consumului de alcool aproape s-au dublat în ultimii 30 de ani, avertizează experţii

Decesele cauzate de cancerul asociat consumului de alcool aproape s-au dublat în ultimii 30 de ani, avertizează experţii
ID 2723887 © Patricia Hofmeester | Dreamstime.com

Decesele cauzate de cancerul asociat consumului de alcool au crescut în ultimele decenii, chiar dacă mortalitatea generală indusă de cancer este în scădere, atrag atenţia experţii, transmite News.ro.

În SUA, aceste decese aproape s-au dublat în ultimele trei decenii, crescând de la 12.000 în 1990 la peste 23.000 în 2021, în ciuda scăderii generale a mortalităţii prin cancer, au arătat experţii la conferinţa Societăţii Americane de Oncologie Clinică (ASCO).

Cercetătorii greci dr. Theodora Psaltopoulou, profesor de terapie, epidemiologie şi medicină preventivă la Universitatea Naţională şi Capodistriană din Atena (NKUA), biologul Alexandra Stavropoulou şi profesorul Thanos Dimopoulos, fost rector al NKUA şi director al Clinicii de Terapie de la Spitalul Alexandra, au evidenţiat legăturile puternice dintre alcool şi cancerul de ficat, colon şi esofag, scrie Kathimerini.

Majoritatea cazurilor din SUA au fost înregistrate la bărbaţi de peste 55 de ani, în rândul cărora mortalitatea a prezentat o creştere cu 70%.

Conştientizarea publicului rămâne scăzută, doar 40% dintre americani recunoscând alcoolul ca factor de risc pentru cancer.

Experţii solicită campanii imediate de sănătate publică şi etichete de avertizare pe produsele alcoolice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă