Tururi gastronomice și culturale în Dobrogea. Vizitatorii pot descoperi bucătăria tătărească, lipovenească și pescărească

Tururi gastronomice și culturale în Dobrogea. Vizitatorii pot descoperi bucătăria tătărească, lipovenească și pescărească

Dobrogea, una dintre cele mai diverse regiuni ale României din punct de vedere cultural și gastronomic, are o nouă ofertă dedicată turiștilor care vor să descopere zona dincolo de plajă. EpicVista Experience, o divizie lansată în 2026 de agenția Galeriu & Partners, propune excursii de o zi care combină patrimoniul istoric, gastronomia locală și întâlnirile cu comunitățile din regiune.

Conceptul pune accent pe identitatea multiculturală a Dobrogei, unde conviețuiesc de secole aproximativ 14 minorități etnice. Fiecare traseu este construit în jurul poveștilor locale și al preparatelor tradiționale specifice comunităților tătărești, turcești, lipovenești sau pescărești.

Experiențele includ ghizi locali, degustări și vizite în locuri reprezentative pentru patrimoniul regiunii.

Tururi care pun gastronomia în prim-plan

Printre pachetele disponibile se numără „Walk the City. Taste the Story”, o experiență dedicată orașului Constanța, care include un tur ghidat și un atelier de gastronomie tătărească. Prețul este de 195 de lei, iar masa este inclusă.

Pentru iubitorii preparatelor din pește, organizatorii propun „Fisherman’s Sunset Escape – Wild Corbu Experience”, o excursie la plaja Corbu care include transport din Constanța, o sesiune de stand-up paddle și o masă pescărească. Pachetul costă 399 de lei.

- articolul continuă mai jos -

Un alt traseu este dedicat vinului și gastronomiei dobrogene. „Wild Dobrogea: Wine & Lagoon Escape”, disponibil la 499 de lei, cuprinde vizitarea unei crame, degustare de vinuri și brânzeturi locale, un popas la cetatea medievală Enisala și o plimbare pe canalele Deltei Dunării până la plaja sălbatică Perișor.

De la preparate lipovenești la masă tradițională turcească

Oferta include și turul „Ancient Paths, Waves and Fishermen’s Flavors – Histria, Jurilovca and Gura Portiței”, care îmbină vizitarea cetății Histria cu o excursie la Gura Portiței și o masă tradițională lipovenească. Prețul este de 449 de lei.

Pentru cei interesați de patrimoniul multicultural și religios al Dobrogei, experiența „Dobrogea – Spiritual Mosaic: Faiths, Communities and Spirit” propune un traseu care pornește de la Moscheea Carol I din Constanța, continuă cu o masă tradițională turcească și vizite la Cobadin, Tropaeum Traiani de la Adamclisi și Peștera Sfântului Andrei. Pachetul costă 345 de lei.

Din ofertă face parte și experiența „Whispers of the Sea”, destinată celor pasionați de sailing. Excursia include o plimbare cu velierul sau yachtul spre plaja Tuzla și este disponibilă la prețul de 584 de lei.

Organizatorii spun că scopul proiectului este de a promova Dobrogea prin experiențe autentice, construite în colaborare cu restaurante, crame, cherhanale și alte afaceri locale, astfel încât turiștii să descopere patrimoniul gastronomic și cultural al regiunii într-un mod interactiv.

Tururile pot fi rezervate pe platforma EpicVista Experience sau prin partenerii de vânzare ai proiectului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă