Spania pare să fi tras, deocamdată, cartea câștigătoare în relația cu China. A surclasat anul trecut Germania, în ce privește exportul de carne de porc, iar acum, dintre statele membre, joacă aproape singură pe piața chinezească, după ce Beijingul a interzis importurile din Germania, în urma depistării unor focare de pestă porcină africană la populațiile de mistreți, în apropierea graniței cu Polonia.
În primele nouă luni ale acestui an, Spania a exportat în China 905.094,83 tone de carne și produse din carne de porc, cu 38,5% mai mult decât cantitatea raportată pentru tot anul 2019. Potrivit datelor oficiale, vânzările în primele trei trimestre ale acestui an valorează aproape 2 miliarde de euro, cu 36,34% mai mult decât suma încasată anul trecut, notează euromeatnews.com.
Experții se așteaptă ca exporturile de carne de porc operate de Spania către China să crească până la sfârșitul anului, în condițiile în care Germania, care deținea o cotă de piață de 13% pe piața de carne de porc chineză, este supusă în continuare interdicțiilor. Exportatorii spanioli stau cu ochii fixați pe China, întrucât alte piețe importante și-au redus cererea din cauza impactului crizei COVID-19.
Franța, cea de-a doua cea mai mare piață pentru exporturile de carne din Spania, a cumpărat 284.937,17 tone, în valoare de 881 milioane euro în primele nouă luni ale anului. Exporturile de carne au crescut în Marea Britanie, dar piața va deveni în curând problematică, deoarece scenariul unui Brexit fără acord pare din ce în ce mai sigur.
Pe de altă parte, Spania a devenit prima țară care a acordat Huawei o autorizație de securitate pentru un produs 5G, certificatul de evaluare permițând companiei chineze să furnizeze acest tip de serviciu wireless ”în context complet sigur”, susține publicația business-review.eu.
SUA au avertizat recent țările europene, inclusiv Spania, asupra echipamentelor dezvoltate de Huawei, dar Centrul Național Criptologic din Spania a emis un certificat care atestă că tehnologia companiei este compatibilă cu standardele internaționale.
cover foto pexels.com/Osvaldo Castillio