Somon afumat și friptură de vită, la cina de stat oferită de președintele american, Joe Biden, invitatului său, premierul Japoniei

Casa Alba, somon afumat, friptura de vita, vinuri foto: Demetrius Freeman/The Washington Post via Getty Images

Președintele Joe Biden și Prima Doamnă vor lua masa, în această seară, la Casa Albă, împreună cu premierul Japoniei, Fumio Kishida, și cu soția acestuia, iar din meniu face parte somonul afumat, alături de friptura de vită  din Maryland, maturată uscat. 

Ca desert, va fi servit un tort de caramel sărat cu fistic, pregătit de bucătarii Casei Albe. La masă vor mai participa 230 de invitați, printre care se vor afla foști rezidenți ai Casei Albe, precum Bill și Hillary Clinton, dar și actorul Robert De Niro, CEO-ul Apple, Tim Cook, și fondatorul Amazon, miliardarul Jeff Bezos, conform publicației The Hill, citată de site-ul eater.com

Mâncărurile vor fi servite în farfurii din porțelan George W. Bush și Lyndon B. Johnson, iar după cină, invitații pot rămâne la un concert intim susținut de celebrul cântăreț și compozitor american Paul Simon.

În ajunul acestei petreceri de gală de la Casa Albă, președintele Joe Biden a mai luat masa, împreună cu invitatul său, dar la un restaurant din zona Palisades, Washington DC, specializat în meniuri cu fructe de mare, unde se pare că au savurat crab cakes (prăjitură de crab, populară în Statele Unite). 

Cina de stat din această seară este a cincea de acest fel, în timpul administrației Biden, după ce anterior au fost primiți demnitari din India, Australia, Coreea de Sud și Franța. Fiecare meniu celebrează legăturile culturale cu țara de unde vin invitații. 

Antreul de fructe de mare, servit cu ridiche de apă, grapefruit, avocado, castravete și frunze de shiso (o plantă din familia mentei Lamiaceae) prăjite seamănă cu un California roll cu aspectul modificat (California roll sau California maki este un uramaki – sushi cu orez – care conține crab, avocado și castraveți. Uneori, salata de crab este înlocuită cu bastonul de crab și adesea stratul exterior de orez este tapetat cu semințe de susan prăjite  sau cu icre): Comerford, șefa bucătarilor Casei Albe, a notat că această comandă populară de sushi din Statele Unite se spune că a fost inventată de niște bucătari japonezi, în California, în timpul unei prezentări pentru presă a cinei de aseară.

Cireșii înfloriți – un cadou din partea Japoniei – joacă un rol important în tema acestei seri.

Un eveniment de asemenea importanță este ca un mecanism bine uns,  pregătirile pentru o seară care se încheie la 10:15 p.m. , durează de luni de zile. Locul petrecerii a fost transformat pentru a arăta ca o “grădină primăvăratică vibrantă – un loc al bucuriei, reînnoirii, speranței și creșterii”, a remarcat Prima Doamnă, Jill Biden, la prezentarea pentru presă.

Detaliile de design strălucitoare includ ventilatoare supradimensionate și imagini ale peștilor koi care înoată sub pantofii cu toc și pantofii Loafers ai participanților. Există o alee înconjurată de hortensii mov, roz și albastre de șase metri înălțime – o plantă cu inflorescență bogată care crește atât în SUA, cât și în Japonia – iar ambele națiuni au contribuit și cu fluturi de sticlă și mătase care zboară deasupra aranjamentelor de masă.

Nu se servește sake, băutura japoneză tradițională, dar toate cele trei vinuri (un Chardonnay, un vin roșu Pirouette și un vin rosé) provin din Pacific Northwest – o zonă locuită de o populație japoneză americană semnificativă.

Felurile de mâncare prezintă ingrediente dintr-un capăt în altul al țării, inclusiv ciuperci morel din Oregon, carne de vită de la o fermă din Maryland, grapefruit roșu și fisticuri trimise din California și verdeață proaspătă din Ohio. Produsele de primăvară plantate în grădina Casei Albe nu sunt încă gata de recoltat, a remarcat Comerford.

Șefa cofetarilor de la Casa Albă, Susan Morrison, s-a asigurat că președintele își satisface pofta de înghețată în această seară cu o lingură de înghețată cu aromă de cireș Bing.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Comentarii

  1. Nu inteleg de ce un site care a fost facut pentru a educa populatia referitor la alimente si un mod de viata sanatos doreste sa atraga trafic cu clickbait-uri de tabloid cu ce mananca presedintii. Chiar nu inteleg, este foamea chiar atat de mare, ce valoare adaugata aduce un astfel de articol misunii Dvs.?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *